Biserica Ortodoxă Română: afaceri şi binefaceri

Sub patronajul Prea Fericitului Părinte Teoctist, Biserica Ortodoxă Română a efectuat, numai în ultimii cinci ani, numeroase acte de binefacere în sprijinul enoriaşilor nevoiaşi sau loviţi de calamităţi naturale, sumele cheltuite fiind de 1.313 miliarde lei vechi (echivalentul a peste 41 milioane de euro).

1 afișare
Imaginea articolului Biserica Ortodoxă Română: afaceri şi binefaceri

Biserica Ortodoxă Română: afaceri şi binefaceri

Bine structurată, cu funcţii şi atribuţii bine determinate, Biserica Ortodoxă Română se ocupă, printre altele, şi de asigurarea asistenţei sociale permanente, organizând în acest sens campanii umanitare la nivel naţional. Se fac colecte, iar banii sunt distribuiţi persoanelor aflate în situaţii de risc social.

Reuşitele sau eşecurile activităţii bisericeşti sunt prezentate anual, în cadrul şedinţelor Adunării Naţionale Bisericeşti, forul central reprezentativ al Bisericii Ortodoxe Române.

Însă cel mai complet raport al activităţii bisericeşti, din punct de vedere financiar, a fost cel din 2002, când bilanţul preliminar a înregistrat un excedent de 14.479.879.000 de lei vechi la fondul de rezervă.

Colecta Fondului Central Misionar pe anul 2002 s-a ridicat la suma de 367.990.000 de lei vechi (aproximativ 11 mil. euro la cursul BNR), repartizată conform hotărârii Sfântului Sinod. Astfel, 160.400.000 lei vechi au fost distribuiţi cheltuielilor misionare, 967.000.000 lei vechi - acţiunilor misionare interne, 1.740.590.000 lei vechi reprezentând subvenţiile acordate mănăstirilor şi bisericilor pentru lucrări.

"Fondul «Filantropia» a reprezentat 1.942.644.612 lei, cheltuindu-se cu operele de caritate şi sociale ale Patriarhiei Române. Colecta pentru Mitropolia Basarabiei a însumat 336.338.321 lei, dintre care s-au cheltuit 80.000.000 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici