Cele mai bune şcoli de business din lume

Prestigioasele publicaţii The Economist şi Businessweek au realizat topul celor mai bune şcoli de business din lume. Pe prima poziţie au pus Universitatea din Chicago. U.S. News, în schimb, susţine că Stanford este cea mai prestigioasă universitate de acest fel.

9 afișări
Imaginea articolului Cele mai bune şcoli de business din lume

Cele mai bune şcoli de business din lume (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dacă ne luam însă după marile topuri realizate anual, Harvard Business School iese din nou câştigătoare, pentru al doilea an consecutiv.

Publicaţiile iau în considerare voturile primite, facilităţile, domeniile studiate, precum şi notorietatea profesorilor care predau în aceste instituţii de învăţământ.

La evaluarea potenţialului unor şcoli de business, cel mai important factor este următorul: "Cât de mult te va ajuta această şcoală în viitoarea carieră". Iar asta presupune atât dezvoltarea abilităţilor şi cunoştinţelor necesare afacerilor, cât şi relaţionarea, socializarea cu alţi antreprenori (în vederea construirii de relaţii de business) şi nu în ultimul rând brandul oferit de şcoala absolvită, statutul dobândit.

Află care sunt cele mai bune şcoli de business din lume pe www.incont.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici