Cine a luat 90 mld. euro de la străini?

Întrebarea cine a îndatorat România şi ce a făcut cu banii a început să se pună tot mai des în opinia publică românească într-un moment în care aceasta a ajuns la 90 miliarde euro, cifră despre chiar guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a admis că, cel puţin la prima vedere, este înspăimântătoare.

3 afișări
Imaginea articolului Cine a luat 90 mld. euro de la străini?

Cine a luat 90 mld. euro de la străini?

Câteva răspunsuri asupra acestei probleme au încercat să se găsească ieri în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Forumului Bancar Român, organizat de Finmedia şi BNR, în colaborare cu Asociaţia Română a Băncilor. Şeful băncii centrale a nuanţat situaţia spunând că din această datorie nu trebuie să uităm să scădem şi rezerva internaţională a României, care este la un nivel record, de 35 miliarde euro şi care poate fi apreciată ca fiind excedentară.

Citeste toata stirea pe www.curierulnational.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici