Cum arată în prezent divele din serialul Dallas

La începutul anilor ’90 toată România urmărea cu sufletul la gură serialul Dallas.

25 afișări
Imaginea articolului Cum arată în prezent divele din serialul Dallas

Cum arată în prezent divele din serialul Dallas (Imagine: www.perfecte.ro)

Potrivit www.perfecte.ro, nu era persoană în România anilor '90 care să nu fi auzit măcar de Pamela sau Sue Ellen, îndrăgitele personaje din serialul Dallas. La fel de apreciate în acest serial au fost şi Charlene Tilton, interpreta lui Lucy, şi Priscilla Presley. Fosta soţie a lui Elvis juca rolul iubitei lui Bobby de dinainte de Pamela.

În 2011 se împlinesc 33 de ani de la lansarea serialului care a înnebunit nu numai America, ci şi România. Serialul a fost difuzat în perioada de după Revoluţie, dar şi pe vremea comunismului, cu cenzurile de rigoare.

"România a difuzat Dallas pentru a încerca să arate cât de corupt era sistemul american şi s-a terminat cu ei (n.r - românii) aliniindu-l pe Ceauşescu, care era dictator, şi împuşcându-l de 500 de ori - ei voiau toate lucrurile despre care nici nu ştiau că exista. A lăsat serialul pentru a arăta cât de decadenţi eram şi ei au spus Da, vrem şi noi aşa ceva", a declarat Hagman, interpretul lui J.R, pentru ziarul australian Fairfield City Champion.

Citeşte mai multe despre cum arată în prezent divele din serialul Dallas pe www.perfecte.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici