Mai multe reclame la Duster difuzate în Germania au scandalizat publicul - VIDEO

Mai multe reclame la Dacia Duster difuzate în Germania au scandalizat publicul, în toate fiind înfăţişate scene în care Dusterul este vandalizat, informează Gândul.

8 afișări
Imaginea articolului Mai multe reclame la Duster difuzate în Germania au scandalizat publicul - VIDEO

Mai multe reclame la Duster difuzate în Germania au scandalizat publicul

În cel mai recent clip arată cum, într-o parcare în care se găsesc automobile de lux, un bărbat coboară dintr-un alt SUV, ce pare a fi un Range Rover, scoate din portbagaj o crosă de golf şi aplică trei lovituri puternice în parbrizul unui Duster. La sfârşitul reclamei apare şi preţul maşinii vandalizate Dusterului -, care porneşte de la 11.990 de euro, scrie www.gandul.info.

"Nu am o Dacia şi nici nu intenţionez să îmi cumpăr una, dar aceasta este o reclamă ofensivă", comentează unul dintre cei care au văzut clipul pe YouTube.

O altă reclamă arată cum, într-o parcare subterană, o femeie care îşi parchează SUV-ul luxos lângă o Dacia Duster, zgârie cu cheiea portiera din faţă a maşinii româneşti motivând că "Nu ştiam ce altceva să fac".

Într-un al treilea clip se vede cum un bărbat care trecea cu automobilul luxos pe lângă un Duster parcat, dă înapoi, opreşte şi ia un coş de gunoi din apropiere pe care îl varsă pe capota Daciei.

O altă înregistare arată cum o şoferiţă, care tocmai şi-a parcat decapotabila în spatele maşinii româneşti, îşi varsă furia pe oglinda retrovizoare a acesteia, căreia îi aplică mai multe lovituri cu piciorul.

"Privilegiile trebuie să rămână privilegii", este motto-ul clipului. Toate aceste reclame pot fi vizionate pe site-ul www.dacia.de

"Maşinile servesc drept simboluri ale statutului social. Toată lumea îşi poate permite acum maşini de înaltă calitate. Rezultatul este o reacţie de panică de a pierde un anumit statut", informează site-ul auto. "Dusterul simbolizează statutul social al oamenilor care nu aleargă după un statut social", explică un site auto reclama la Duster.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici