Opinie Sorin Pâslaru, redactor şef al ZF: Oricâţi bani i-ai da, administraţia românească rade tot

Trei ministere - Transporturile, Dezvoltarea şi Afacerile Europene - şi-au prezentat ieri bilanţul pe 2011 şi obiectivele pentru anul 2012, semn că funcţionarii români încep să deprindă un exerciţiu uitat: să explice în ce măsură şi-au îndeplinit ceea ce şi-au asumat. E un început, dar insuficient.

12 afișări
Imaginea articolului Opinie Sorin Pâslaru, redactor şef al ZF: Oricâţi bani i-ai da, administraţia românească rade tot

Opinie Sorin Pâslaru, redactor şef al ZF: Oricâţi bani i-ai da, administraţia românească rade tot (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

În loc de o prezentare simplă cu lista banilor primiţi de la buget şi alocarea lor pe obiectivele de investiţii, de forma "obiectivul X a costat Y lei şi a fost executat de firma Z", sunt înşirate inaugurări de săli de sport de-a valma cu drumuri judeţene, reparaţii cu deschideri de şantiere, plăţi de datorii cu avansuri pentru obiective "fără ordin de începere a lucrărilor".

Este de bănuit că din cele 3,5 miliarde de euro cheltuite în 2011, Transporturile puteau aloca resurse pentru a prezenta detaliat pe ce au dat banii în 2011, tranzacţie cu tranzacţie, obiectiv cu obiectiv. Cum poţi justifica cheltuirea a 3,4 miliarde de euro în 2011 pe 58 km de autostradă, 500 km de drumuri naţionale reabilitate şi 230 km de cale ferată refăcută?

Prea puţin se discută despre cum se dă drumul banilor în administraţia românească. Prea uşor dă statul drumul la bani, prea puţine interpelări vin de la parlamentari pe această temă, prea puţine întrebări de la contribuabili.

Ar trebui luat exemplu de la UE şi transpusă aceeaşi stricteţe în raportarea cheltuielilor de la fondurile nerambursabile la toţi banii cheltuiţi de administraţia românească. Pentru că doar prin constrângerea raportării de date poate Uniunea Europeană verifica ce se întâmplă cu cele 30 miliarde de euro pe care le-a pus la dispoziţia României pentru perioada 2007-2013.

Citeşte mai mult pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici