Pedistul Cezar Preda, regele gunoaielor

Grupul de firme RER Romnia SRL este cel mai important „gunoier” din ţară, asigurând serviciile de salubrizare din 8 oraşe: Bucureşti, Timişoara, Buzău, Oradea, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Deva. RER este patronată de familia germană Remmert (tată şi fiu), dar supervizată politic de persoane-cheie din PD, în frunte cu deputatul Cezar Preda, vicepreşedinte democrat şi şeful Comisiei parlamentare de control al SIE.

1 afișare
Imaginea articolului Pedistul Cezar Preda, regele gunoaielor

Pedistul Cezar Preda, regele gunoaielor

În Capitală, când spui REBU – firmă cu cifră anuală de afaceri de 30 de milioane de euro –, spui RER. Astfel, REBU înseamnă 50% RER şi 50% Consiliul Municipal. Director REBU e Mircea Raicu, preşedinte executiv PD Ilfov, omul lui Cezar Preda şi vărul lui Romeo Raicu, vicepreşedinte PD şi preşedinte al filialei sectorului 4 a partidului. Cezar Preda însuşi a fost director în RER, coordonând iniţial filiala din Buzău, apoi şi pe cele din Galaţi şi Tulcea. „Am coordonat toate afacerile RER din ţară, am pus pe roate şi afacerea REBU”, se laudă Preda. Acum, deputatul nu mai e implicat direct, dar sforile tot el le trage. La Galaţi, şef RER este finul d-lui Preda, Ion Dumitru.  „Eu l-am recomandat, e un băiat de excepţie, face treabă bună”, spune naşul Preda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici