Sună din nou vioara lui Voicu

Ieri, la sediul Ministerului Culturii şi Cultelor, violonistul Alexandru Tomescu a intrat în posesia viorii Stradivarius Elder Voicu 1702, pe care o va deţine în comodat pentru o perioadă de cinci ani. La eveniment au participat ministrul Adrian Iorgulescu şi maestrul Nicolae Licareţ, din partea Filarmonicii "George Enescu". Câştigător al unui concurs organizat în septembrie, în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu", pentru atribuirea viorii Stradivarius, Tomescu a ţinut şi un mini concert, interpretând "Presto" (Sonata în Sol minor), de J.S. Bach, şi două piese de Fritz Kreisler - "Recitativ" şi "Scherzo" (Wiener capriccio).

1 afișare
"Sunt puţin emoţionat în acest eveniment festiv. Nu cred să existe bucurie mai mare pentru un violonist decât aceea de a avea în mâini un Stradivarius. Această vioară este aproape un simbol al României şi sunt pe deplin conştient de implicaţiile şi răspunderea pe care mi le asum. A fost foarte multă muncă să ajungă aici. Sunt deja 25 de ani de când cânt la vioară. Când eram mic, nici prin gând nu gândeam că o să ajung să cânt pe vioara maestrului Voicu. Eu cred că este un nou început pentru mine. Colaborarea cu acest instrument de excepţie va reprezenta, în mod evident, un început. Cred că vioara este într-o stare foarte bună, are un potenţial sonor deosebit. M-am simţit excelent să cânt pe ea. Este visul oricărui violonist să cânte peste o asemenea vioară" - a mărturisit Tomescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici