Vasluienii retrăiesc foametea din 1946

Peste un sfert din populaţia judeţului Vaslui s-a înscris pe "liste ale foametei". Mai mult de o sută de mii de vasluieni au cerut sprijinul autorităţilor locale după ce seceta extremă din acest an i-a adus la limita supravieţuirii.

1 afișare
Imaginea articolului Vasluienii retrăiesc foametea din 1946

Vasluienii retrăiesc foametea din 1946

Crucea Roşie a promis că va trimite în zonă vagoane întregi încărcate cu făină şi ulei. În unele comune, aproape toţi locuitorii s-au trecut pe liste pentru a primi ajutoare. Situaţia este la fel de gravă şi în oraşe. La Murgeni, aproape trei sferturi din populaţie au cerut sprijin. "Listele foamei" au ajuns şi în satul Şerboteşti, situat la 16 kilometri distanţă de municipiul Vaslui. Aproape o treime din cei peste 800 de locuitori s-au înscris deja în aceste tabele. În ultimii 20 de ani, localitatea a fost grav afectată de trei valuri de inundaţii. Dacă de ape au mai scăpat, "cocoţându-se pe vârful dealului" din sat, în faţa secetei oamenii au rămas neputincioşi. Mai bine de jumătate din fântâni au secat, iar mulţi localnici sunt nevoiţi să renunţe la animale. Pământul, altă dată negru şi roditor pe care fluturau grânele, porumbul, orzul şi secara, este astăzi crăpat şi fără rod.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici