Avertismentul cercetătorilor: 7 substanţe chimice, absorbite în organism după folosirea cremelor de protecţie solară. Pericolele la care se expun oamenii

După o singură aplicare a cremelor de protecţie solară, 7 substanţe chimice pot fi absorbite în fluxul sanguin în cantităţi care depăşesc pragurile de siguranţă, potrivit studiilor efectuate de Centrul de Evaluare şi Cercetare a Medicamentelor, arată CNN.

1329 afișări
Imaginea articolului Avertismentul cercetătorilor: 7 substanţe chimice, absorbite în organism după folosirea cremelor de protecţie solară. Pericolele la care se expun oamenii

Sursa: Profimedia Images

„Constatările sunt deosebit de alarmante, mai ales pentru că substanţele chimice se absorb în organism în cantităţi semnificative, iar ingredientele nu au fost încă testate complet pentru a garanta lipsa pericolelor”, a spus cercetătorul David Andrews, care activează într-o organizaţie pentru promovarea protecţiei solare sigure.
 
„În cazul în care companiile doresc să păstreze aceste ingrediente în componenţa produselor, trebuie să testeze urgent potenţialul daunelor pe care le poate provoca utilizarea lor pe termen lung”, a adăugat Andrews.
 
Dr. Janet Woodcock, directorul Centrului pentru Evaluarea şi Cercetarea Medicamentelor a declarat, însă, că faptul că un ingredient este absorbit prin piele în organism nu înseamnă neapărat că este şi periculos. „Ar fi necesare, mai degrabă, testări suplimentare pentru a determina gradul de siguranţă al expunerii sistemice la ingredientele acestor creme”.
 
Descoperirile Administraţiei Statelor Unite pentru Alimentaţie şi Medicamente au confirmat rezultatele unui studiu-pilot publicat anul trecut, care a descoperit că patru filtre populare de protecţie - avobenzona, oxibenzona, octocrilena şi ecamsula - sunt absorbite prin piele în fluxul sanguin, chiar şi după o singură zi de utilizare. Noul studiu a reevaluat trei dintre cele patru substanţe chimice şi a adăugat alte trei pe lista ingredientelor periculoase - homosalatul, octisalatul şi octinoxatul, arată CNN.
 
Experţii subliniază faptul că legătura dintre radiaţiile solare şi declanşarea cancerului de piele este reală, încurajând în continuare asigurarea protecţiei prin folosirea hainelor cu mâneci lungi, ochelarilor de soare şi a pălăriilor. De asemenea, utilizarea cremelor cu factori de protecţie solară este benefică, dar specialiştii recomandă alegerea unor produse pe baze minerale. Academia Americană de Dermatologie recomandă aplicarea loţiunii pe toată pielea expusă la lumină, la un interval de două ore sau imediat după înot.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici