16 femei, victime ale atacatorului din Iaşi - VIDEO

Un număr de 16 femei au fost atacate pe stradă, la Iaşi, de bărbatul care a fost reţinut, miercuri noapte, iar pentru prinderea acestuia au fost mobilizaţi 275 de poliţişti şi 40 de jandarmi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, şeful Poliţiei Judeţene Iaşi, Ioan Scripniciuc.

62 afișări
Imaginea articolului 16 femei, victime ale atacatorului din Iaşi - VIDEO

16 femei, victime ale atacatorului din Iaşi (Captură video)

Potrivit sursei citate, bărbatul, Petru Constantin Gavrilaş, în vârstă de 35 de ani, şi-a atacat victimele cu un cuţit cu lama de patru centimetri, înţepându-le în special în zona coapselor.

Şeful Poliţiei Judeţene Iaşi a afirmat că primul apel la 112 a fost înregistrat marţi, în jurul orei 16.30, o femeie reclamând că a fost atacată pe strada Râpa Galbenă, fiind înţepată în zona coapsei şi suferind o rană superficială.

Ulterior, poliţiştii au făcut verificări în toate spitalele din municipiul Iaşi, constatându-se că au ajuns la unităţi medicale alte opt femei care aveau acelaşi gen de leziuni, produse prin înţepare. Toate victimele, care fuseseră atacate de către bărbat înainte de sesizarea la 112, au suferit leziuni superficiale şi nu a fost necesară internarea acestora.

TITLURILE ZILEI

Şeful Poliţiei Iaşi a precizat că, în total, 16 femei au fost atacate de către bărbat, majoritatea depunând plângere la Poliţie după ce cazul a început să fie mediatizat.

Conform sursei citate, pentru prinderea atacatorului au fost mobilizaţi 275 de poliţişi - 100 de la Investigaţii Criminale şi 175 de la Ordine Publică -, 70 dintre aceştia participând la acţiune în ţinută civilă. De asemenea, la acţiune au participat şi 40 de jandarmi, dar şi poliţişti comunitari.

Video Stirileprotv.ro

Ioan Scripniciuc a subliniat că atacatorul a fost prins în mai puţin de 24 de ore, iar pentru identificarea sa au fost folosite şi imaginile surprinse de o cameră de supraveghere amplasată pe traseul pe care atacatorul îşi racola victimele.

El a precizat că atacatorul, care are o recidivă de 1.200 de zile, fiind condamnat pentru viol în formă agravantă, nu a colaborat cu anchetatorii la audieri.

Şeful Poliţiei Judeţene Iaşi a adăugat că Iaşiul este un oraş sigur şi că în primele două luni din 2010 infracţionalitatea a scăzut cu 30 la sută faţă de perioada similară a anului trecut.

Petru Constantin Gavrilaş, din localitatea Ţigănaşi, aflată la 20 de kilometri de municipiul Iaşi, a fost audiat, miercuri seară, timp de peste şapte ore, anchetatorii afirmând că el nu şi-a recunoscut faptele, deşi în timpul confruntării cu victimele o parte dintre acestea l-au indicat ca fiind autorul agresiunilor.

Bărbatul este cercetat pentru ultraj, lovire, tulburarea liniştii publice şi port de armă albă. Pe numele său a fost emisă o ordonanţă pentru 24 de ore, bărbatul urmând să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici