A murit Manea Mănescu, fost premier al României

Fostul prim-ministru din perioada comunistă Manea Mănescu a murit, la vârsta de 93 de ani.

666 afișări
Imaginea articolului A murit Manea Mănescu, fost premier al României

A murit Manea Mănescu

Manea Mănescu a decedat în Capitală, iar, potrivit vicepreşedintelui executiv al PRM Lucian Bolcaş, fostul premier va fi înmormântat sâmbătă după-amiază, la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

"Am avut onoarea să-l cunosc personal, a fost un apropiat al familiei. Era bun prieten cu tatăl meu. Era un om deosebit şi este trist că lumea l-a uitat, putea să fie un model", a declarat Bolcaş, pentru MEDIAFAX.

Manea Mănescu s-a născut în 9 august 1916, la Brăila.

TITLURILE ZILEI

Printre funcţiile exercitate de Mănescu de-a lungul vieţii se numără:

- ministru de Finanţe între anii 1955 şi 1957

- prim-ministru al României în perioada 1974-1979

- în august 1944, a devenit membru al PCR, a fost şef al Secţiei Ştiinţă şi Cultură al PCR.

- membru titular al Academiei Române

- membru al CC al PCR (1960-1979, 1982-1989) şi al Comitetului Politic Executiv (1969-1979, 1984-1989).

- între 1967 şi 1972, a fost preşedinte al Consiliului Economic, iar ulterior viceprim-ministru (din 1972).

După revoluţia din decembrie 1989, el a făcut parte din lotul celor patru demnitari comunişti trimişi în faţa instanţei, pentru reprimarea revoluţiei, alături de Emil Bobu, Tudor Postelnicu şi Ion Dincă.

La 2 februarie 1990, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pronunţa sentinţa în celebrul "proces al celor patru" mebri ai CPEx: Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu şi Ion Dincă.

Acuzaţi de genocid pentru represiunea din decembrie 1989, cei patru foşti demnitari ai regimului comunist au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă - cea mai dură sentinţă cu putinţă, în condiţiile în care pedeapsa cu moartea fusese abolită.

În 26 aprilie 1990, Curtea Supremă de Justiţie schimbă încadrarea juridică a faptelor lui Dincă, Bobu, Postelnicu şi Manea Mănescu, urmare a recursului extraordinar declarat de procurorul general.

Se renunţă la acuzaţia de complicitate la genocid şi se optează pentru "complicitate la omor deosebit de grav" şi "complicitate la tentativă de omor deosebit de grav", pentru care cei patru sunt condamnaţi (după ce se casează sentinţele anterioare) la:

- şapte ani închisoare şi opt ani interzicerea drepturilor (Tudor Postelnicu),

- 15 ani închisoare şi şapte ani interzicerea drepturilor (Ion Dincă),

- zece ani închisoare şi cinci ani interzicerea drepturilor (Emil Bobu şi Manea Mănescu).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici