Academia de Poliţie a finalizat analiza lucrărilor de doctorat privind suspiciunile de plagiat. Raportul va ajunge la Carmen Dan - Mediafax

Academia de Poliţie a finalizat analiza lucrărilor de doctorat privind suspiciunile de plagiat. Raportul va ajunge la Carmen Dan

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” informează că a fost finalizată, în urmă cu câteva zile, verificarea lucrărilor de doctorat privind suspiciunile de plagiat, concluziile raportului urmând a fi prezentate ministrului de Interne, Carmen Dan.

2504 afişări

Imaginea articolului Academia de Poliţie a finalizat analiza lucrărilor de doctorat privind suspiciunile de plagiat. Raportul va ajunge la Carmen Dan

Academia de Poliţie a finalizat analiza lucrărilor de doctorat. Raportul va ajunge la Carmen Dan

„Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” anunţă finalizarea în data de 12.11.2018 a verificării similitudinii unor pasaje sau texte din tezele de doctorat susţinute în perioada 2011-2017, cu texte disponibile în format electronic din mediul on-line. Concluziile raportului urmează a fi prezentate în cel mai scurt timp conducerii Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Mai multe lucrări de doctorat aparţinând unor angajaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, întocmite în perioada anilor 2011-2017, au fost verificate de către o comisie din cadrul Academiei de Poliţie, în contextul unor suspiciuni de plagiat apărute în spaţiul public.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ACADEMIA DE POLIŢIE ,
PLAGIAT ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.