Actriţa Maia Morgenstern şi canoistul Ivan Patzaichin au devenit cetăţeni de onoare ai Capitalei - Mediafax

Actriţa Maia Morgenstern şi canoistul Ivan Patzaichin au devenit cetăţeni de onoare ai Capitalei

Actriţa Maia Morgenstern şi canoistul Ivan Patzaichin au devenit cetăţeni de onoare ai municipiului Bucureşti, după ce Primăria Capitalei a votat, joi, în şedinţa CGMB, proiectele aferente.

1187 afişări

Imaginea articolului Actriţa Maia Morgenstern şi canoistul Ivan Patzaichin au devenit cetăţeni de onoare ai Capitalei

Actriţa Maia Morgenstern şi canoistul Ivan Patzaichin au devenit cetăţeni de onoare ai Capitalei

Maia Morgenstern s-a născut în Bucureşti, într-o familie evreiească. A studiat la Academia de Teatru şi Film, între 1981 şi 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc din Bucureşti, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”.

Potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), din 23 august, printre rolurile notabile ale actriţie, pe scena de teatru, se numără Lola Lola, din „Îngerul albastru”. Dar ea este cunoscută şi pentru rolurile din „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni” şi „Patimile lui Hristos”.

De asemenea, alt proiect vizează acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Bucureşti şi canoistului Ivan Patzaichin. Acesta participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară, a câştigat 22 de titluri la 11 ediţii ale campionatelor mondiale. Începând din anul 1968, este maestru emerit al sportului, iar în 1982 a fost declarat maestru internaţional al sportului, iar din 1991 a devenit Antrenor Emerit. În anul 2010, a fost distins cu Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo”, primit prin ordinul Majestăţii Sale Regele Mihai.

„Considerăm legal şi oportun proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti domnului Ivan Patzaichin, pe care îl înaintăm spre dezbatere şi aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, se arată în proiect.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MAIA MORGENSTERN ,
IVAN PATZAICHIN ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.