Actualii Parlamentari pregătesc "Bugetul Domnului"

Nici nu a ajuns bugetul în Parlament că senatorii şi deputaţii îşi fac planurile pentru a obţine bani pentru propriile colegii. Pe listă - drumuri, scoli, grădiniţe, spitale şi, bineînţeles, bisericile. Unii dintre aleşi şi-au făcut socoteala, au început să pună pe hârtie sute de amendamente, chiar şi pe cele pe care USL le-a depus, când era în opoziţie, la proiectul de buget de anul trecut

425 afișări
Imaginea articolului Actualii Parlamentari pregătesc "Bugetul Domnului"

Actualii Parlamentari pregătesc "Bugetul Domnului" (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Anul trecut,  aproximativ 20% dintre amendamentele depuse la buget au fost pentru biserici. Istoria are toate şansele să se repete şi acum. Cu gândul la cele sfinte, senatorul PSD Cosmin Nicula susţine că ideea i-a venit chiar de la Dumnezeu.

"Sper să nu fie nevoie să depun amendamente şi ca finanţările de care am nevoie să fie deja cuprinse în buget. Pe lângă bani pentru dezvoltarea turistică, a domeniilor de schi şi a renovării gării din Petroşani, care e singura gară monument istoric, o să mai depun amendamente şi pentru biserici, că pentru biserici avem întotdeauna amendamente. Avem o episcopie care trebuie construită, astfel încât să fie sediul episcopal. Ideea a venit de la Dumnezeu însuşi prin trimisul lui pe Pământ, episcopul Hunedoarei", a declarat Cosmin Nicula.

Tot  cu biserica în suflet, deputatul PNL Marin Almăjanu spune că va susţine aceleaşi amendamente ca anul trecut, sperând că măcar o parte dintre ele vor fi aprobate.

Citeşte articolul integral despre "Bugetul Domnului" care este pregătit de Parlamentari pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici