ADMITERE 2019: Specializări unice în România, înfiinţate la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Specializări noi, care să pregătească studenţii în domenii care lipsesc în România, au fost înfiinţate la Universitatea Dunărea de Jos, din Galaţi, unde tinerii pot da admitere la fizică sau inginerie medicală ori la amenajări hidrotehnice, ultima fiind unică în ţară.

2426 afișări
Imaginea articolului ADMITERE 2019: Specializări unice în România, înfiinţate la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

ADMITERE 2019: Specializări unice în România, înfiinţate la Universitatea Dunărea de Jos, din Galaţi

Pe lângă facilităţi financiare, reprezentanţii Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, atrag studenţii, în 2019, şi prin înfiinţarea unor secţii care pregătesc specialişti în domenii care lipsesc, precum ingineria medicală şi amenajările hidrotehnice.

Astfel, pe lista noilor specializări sunt fizică medicală, la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu, inginerie medicală, la Facultatea de Inginerie, chimie farmaceutică, la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu şi amenajări hidrotehnice şi protecţia mediului, aceasta fiind o specializare unică în România, potrivit reprezentanţilor universităţii gălăţene.

TITLURILE ZILEI

„Unii ar putea spune că există în ţară specializarea amenajări hidrotehnice. Da, există, dar nu în combinaţia aceasta cu protecţia mediului. Amenajările hidrotehnice se pot extinde şi către amenajările piscicole, ştiut fiind faptul că noi avem un colectiv foarte performant la această specializare de piscicultură”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, prorectorul UDJ, Ştefan Baltă.

Specializarea „amenajări hidrotehnice şi protecţia mediului” a atras atenţia candidaţilor, astfel că în prima zi a admiterii au fost foarte multe înscrieir. Printre cei înscrişi a fost şi o absolventă de liceu din Slobozia.

„Prima dată am auzit despre Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi la o verişoară din Slobozia, absolventă de Industrie Alimentară. Apoi m-am interesat şi am aflat că are o bază materială foarte bună, iar profesorii sunt foarte bine pregătiţi. Un alt motiv pentru care am ales Galaţiul este faptul că îmi place şi oraşul foarte mult”, a spus Mirabela Bordei.

Ca să atragă studenţi, Universitatea Dunărea de Jos oferă o serie de facilităţi candidaţilor. Este vorba despre o reducere de 50% la taxa de şcolarizare pentru a doua facultate făcută la UDJ, o reducere de 30% din taxa de înscriere pentru copiii absolvenţilor universităţii gălăţene şi de locuri speciale pentru romi, copiii de la ţară şi olimpici. De asemenea, studenţii basarabeni sunt în vizorul universităţii.

„În ultimii ani, cel puţin de când mă ocup de această admitere, noi am reuşit să păstrăm constant numărul de studenţi. Chiar dacă numărul copiilor din Galaţi şi din regiune a scăzut. Ceea ce ne face să spunem că am reuşit să atragem candidaţi din Moldova, dar şi absolvenţi care au venit să facă o a doua specializare la noi. În ţară, la alte universităţi numărul a scăzut. Noi vrem această constanţă”, a precizat prorectorul Ştefan Baltă.

La cele mai multe facultăţi din cadrul UDJ Galaţi, admiterea se face pe bază de dosare. Instituţia scoate la concurs 1.510 locuri la buget şi 2.172 de locuri la taxă. Pe 31 iulie, universitatea gălăţeană va anunţa rezultatele admiterii şi locurile neocupate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici