Adrian Duicu, CONDAMNAT la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Fostul şef CJ Mehedinţi a stat în arest preventiv şi la domiciliu timp de aproximativ un an

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare în procesul în care este judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie.

1397 afișări
Imaginea articolului Adrian Duicu, CONDAMNAT la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Fostul şef CJ Mehedinţi a stat în arest preventiv şi la domiciliu timp de aproximativ un an

Adrian Duicu, CONDAMNAT la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Fostul şef CJ Mehedinţi a stat în arest preventiv şi la domiciliu timp de aproximativ un an

Decizia de miercuri a instanţei din Capitală nu este definitivă şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Duicu a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de articolul 12 litera b) din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Mai exact, fostul şef al CJ Mehedinţi a fost găsit vinovat pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

TITLURILE ZILEI

Conform aceleiaşi sentinţe, Adrian Duicu a fost achitat pentru celelalte fapte de care a fost acuzat de procurorii anticorupţie, respectiv trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite şi dare de mită.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, prin aceeaşi decizie, ca Duicu să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe durata a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Orşova.

Adrian Duicu a fost arestat preventiv şi la domiciliu în acest dosar timp de aproximativ un an, între 3 aprilie 2014 şi 1 aprilie 2015, iar această perioadă îi va fi scăzută din pedeapsă.

În acelaşi dosar penal au mai fost trimişi în faţa instanaţei şi Constantin Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Elisabeta Zenovia Rolea, fost preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Grigoriţa Feraru, fost consilier principal în cadrul CJAS, Doina Borugă, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi, Daniela Delia Popescu, fost director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi, Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Damian Stănoiu, avocat în Baroului Mehedinţi la data faptelor, şi Andrei Dan Bădin, realizator TV la data faptelor.

Magistraţii au decis condamnarea Doinei Borugă la un an de închisoare cu suspendare şi a Danielei Delia Popescu la opt luni de închisoare cu suspendare. Restul inculpaţilor au fost ahitaţi.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu i-ar fi spus lui Ştefan Ponea că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, pe de o parte, şi asupra unor consilieri locali ai Consiliului Local al municipiului Orşova, pe de altă parte.

Duicu i-ar fi promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe aceştia să îl menţină temporar în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, "precum şi să numească o persoană din familia acestuia (Elisabeta Ponea, soţia fostului şef al IPJ Mehedinţi, n.r.) într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public.

Potrivit procurorilor, un membru al familiei lui Ponea a obţinut cele două suprafeţe de teren, în urma intervenţiei lui Duicu, care şi-ar fi folosit influenţa asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orşova, prin intermediul şi cu ajutorul preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu.

Duicu i-ar fi cerut în schimb lui Ponea să determine un magistrat să îi admită cererea dintr-un dosar în care ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici