Adrian Năstase, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Adrian Năstase este cercetat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în locuinţa lui anchetatorii au găsit, în urma tentativei de sinucidere, 399 de cartuşe, pentru care nu are autorizaţie.

1471 afișări
Imaginea articolului Adrian Năstase, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Adrian Năstase, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (Imagine: Toni Salabasev/Arhiva Mediafax Foto)

Dosarul în care Adrian Năstase este cercetat a fost disjuns din cel în care procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut cercetări privind incidentul petrecut în seara zilei de 20 iunie, cu ocazia punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare, informează, vineri, Ministerul Public, într-un comunicat de presă.

În noul dosar, Adrian Năstase este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

TITLURILE ZILEI

Potrivit procurorilor, în urma controlului făcut cu privire la condiţiile de păstrare şi asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor de către Adrian Năstase au fost găsite 399 cartuşe pentru care acesta nu are autorizaţie.

În cauza disjunsă, cercetările sunt în curs de derulare, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici