Adriean Videanu, aflat sub control judiciar, a fost la Secţia 12 Poliţie

Adriean Videanu a fost, marţi dimineaţă, la Secţia 12 Poliţie, unde trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână, potrivit obligaţiilor stabilite în cadrul măsurii controlului judiciar, dispusă în cazul său în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP.

793 afișări
Imaginea articolului Adriean Videanu, aflat sub control judiciar, a fost la Secţia 12 Poliţie

Adriean Videanu (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a ajuns la Secţia 12 Poliţie mai devreme decât ora stabilită săptămâna trecută, cu poliţiştii supraveghetori. Conform programului stabilit în cadrul măsurii controlului judiciar, Videanu trebuie să se prezinte la Secţia 12 Poliţie în zilele de marţi şi joi, la ora 09.00.

Videanu a fost eliberat din arest în 6 februarie, după ce instanţa supremă a dispus cercetarea fostului ministru sub control judiciar, în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Fostul ministru al Economiei a stat în arest preventiv din 31 ianuarie până în 6 februarie.

În acelaşi dosar sunt arestaţi preventiv fosta şefă a DIICOT Alina Bica, consilierul acesteia Florentin Mihăilescu, Dorin şi Alin Cocoş.

Pe durata controlului judiciar, respectiv din 6 februarie până la 6 aprilie inclusiv, Adriean Videanu are interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi să se apropie sau să comunice cu Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş şi Ionuţ Mihăilescu, precum şi cu martorul Mihai Cristian Atănăsoaei.

De asemenea, Videanu este obligat să se prezinte la Poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, să meargă la procurori şi în instanţă ori de câte ori este chemat şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.

Adriean Videanu este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale lui Videanu, care fusese dispus de procurorul ce instrumenta dosarul Romgaz-Interagro, în care fostul ministru este cercetat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici