Ambasadorul Germaniei, despre reforma în justiţie: Vrem să menţinem România focusată, ca să nu devieze

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, a declarat, sâmbătă la o dezbatere din cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov, referitor la reforma sistemului judiciar, că statele partenere încearcă să menţină România focusată ca să nu devieze de la astfel de priorităţi.

673 afişări
Imaginea articolului Ambasadorul Germaniei, despre reforma în justiţie: Vrem să menţinem România focusată, ca să nu devieze

Ambasador Germania, despre reforma în justiţie: Vrem să menţinem România focusată, ca să nu devieze

"Aş vrea să fac o remarcă despre un subiect de interes în ultimul an şi jumătate pentru societatea românească şi pentru politicieni, şi anume reforma sistemului judiciar. Cu toate eforturile noastre, toţi trei şi mulţi alţi parteneri ai noştri, încercăm să contribuim, şi nu spun că au făcut-o perfect, dar încercăm din răsputeri să menţinem România focusată, ca să nu devieze de la aceste prioritaţi nu doar ale României, ci şi ale întregii Europe. Să construim prin compromis, să căutăm un numitor comun. Niciunul dintre noi nu a considerat cerinţele acestei reforme în justiţiei ca pe ceva alb sau negru. Evident a fost necesară (reforma în justiţie –n.r.) pentru că a fost cerută de Curtea Constituţională şi prin aşteptările Europei", a afirmat ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, la dezbaterea "Unde este locul României?", din cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov, unde au participat şi ambasadoarea Franţei la Bucureşti Michele Ramis şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

Oficialul german a făcut referire şi la diferenţele care există între cele două ţări, în cazul abuzului în serviciu. Acesta a adăugat că Germania, alături de SUA şi Franţa, va depune toate eforturile pentru a ajuta ţara noastră progreseze în reforma din sistemul judiciar, deoarece toate statele membre doresc ca România să aibă un mandat de succes în perioada preluării preşedinţiei Consiliului UE.

"Comparând sistemele noastre de justiţie poţi vedea că abuzul în serviciu este foarte diferit în Germania. În România lucrurile care intră sub incidenţa penalului sunt într-un context disciplinar. Aceasta nu este o zonă pe care vreau să o detaliez, dar am vrut să o menţionez în context pentru că, de acum înainte, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca România să facă paşi în polarizarea acestui subiect, deoarece vor urma subiecte importante, fundamentale chiar şi cel mai evident este cel al preluării preşedinţiei Consiliului UE. Ţara mea este hotărâtă, alături de partenerii noşri minunaţi, Franţa şi SUA, să oferim ajutorul cum putem, pentru a face din această preşedinţie un succes. Nu este un gest chiar atât de altruist, pentru că succesul României va fi succesul nostru şi al Europei. Acesta este ţelul nostru", a adăugat Cord Meier-Klodt.

Citește mai departe:

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici