Ambasadorul britanic Paul Brummell: Primul contact cu autorităţile române l-am avut în noaptea incendiului din Colectiv, la patru dimineaţa

Paul Brummell, ambasadorul britanic la Bucureşti, a declarat joi că a avut primul contact pe tema incendiului din clubul Colectiv cu autorităţile române la patru dimineaţa, în 31 octombrie, când a apelat serviciile de urgenţă, rămând într-un dialog constat cu reprezentanţii statului român.

3468 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul britanic Paul Brummell: Primul contact cu autorităţile române l-am avut în noaptea incendiului din Colectiv, la patru dimineaţa

Ambasadorul britanic Paul Brummell: Primul contact cu autorităţile române l-am avut în noaptea incendiului din Colectiv, la patru dimineaţa (Imagine: Mircea Rosca / Mediafax Foto)

"Primul contact pe care l-am avut cu autorităţile române cred că a fost în jurul orei patru dimineaţa, sâmbătă 31 octombrie, când am aflat despre incendiu şi am sunat la departamentul pentru urgenţe. Apoi am rămas în contact pe parcursul săptămânii cu departamentul pentru situaţii de urgenţă, am avut mai multe discuţii cu doctorul (Raed – n.r.) Arafat, de exemplu", a declarat diplomatul britanic în cadrul unui briefing de presă, la sediul ambasadei.

Brummell a explicat că au venit în România doi doctori britanici, dr. Sarah Pape, chirurg specializat în arsuri, şi dr. Keith Judkins, speciazat în fiziologie şi în terapie intensivă, care era în România pentru o conferinţă.

"Am avut mai multe discuţii cu autorităţile române pentru a vedea cum putem ajuta mai bine, iar dr. Pape a crezut că prioritatea cheie ar putea fi transferarea unor pacienţi în Marea Britanie. Apoi eu am avut o întâlnire cu dr. Pape vineri, 6 noiembrie, şi cu domnul Bănicioiu, ministrul Sănătăţii. În urma discuţiilor, dr. Pape a putut să informeze în legătură cu impresiile sale referitoar la nevoile clinice. La acel moment, domnul Bănicioiu a făcut o cerere formală, sub forma unei scrisori, în aceeaşi zi. Deci am primit scrisoarea în 6 noiembrie", a spus Brummell.

De asemenea, ambasadorul a spus că dr. Judkins "a fost de acord imediat să-şi schimbe planurile pentru a se ocupa de evaluarea pacienţilor cu dr. Pape, doctori români şi reprezentanţi ai departamentului pentru situaţii de urgenţă".

"Aveam deja discuţii complete marţi, 3 noiembrie, şi miercuri, 4 noiembrie cu dr. Arafat. Deja discutaserăm ce putea să facă UK, ce va putea să ofere UK, despre ariile în care România are nevoie de sprijin. Au fost multe discuţii pe tema clarificărilor în legătură cu ce este necesar", a mai spus diplomatul britanic.

Paul Brummell a precizat că în scrisoarea formală de la Ministerul Sănătăţii se cerea doar ajutor britanic pentru transferul unor pacienţi în Marea Britanie, însă ambasadorul a primit mai multe note diplomatice cu un apel pentru donaţii de echipament medical şi produse farmaceutice.

"Cred că Guvernul a plasat mai multe cereri, nu în special Regatului Unit, dar am primit note diplomatice, prin care este specificat că Unifarm este organizaţia care trebuie contactă de oricine poate dona echipament medicat sau produse farmaceutice. Spre exemplu, ştiu că mai multe companii britanice şi organizaţii au făcut donaţii", a mai spus diplomatul.

Paul Brummell a subliniat că în opinia dr. Sarah Pape standardele îngrijirii medicale pe care le-au primit victimele sunt foarte bune şi că echipele medicale române au făcut o treabă foarte bună. "Pur şi simplu, cu un dezastru de asemenea magnitudine, pacienţii au fost stabilizaţi şi transferaţi internaţional în situaţia potrivită", a spus Brummell.

Diplomatul britanic a mai spus că a înţeles că Guvernul român va plăti sub influnţa protocoalelor europene pentru serviciile mediale acordate pacienţilor transferaţi în Marea Britanie.

Referitor la cererea dr. Pape, adresată unui membru al Parlamentului, care l-a interpelat pe Cameron, apoi, ambasadorul britanic a specificat că "a fost făcută miecuri, 4 noiembrie, de parlamentarul dr. Pape, Anne Marie Trevelyan, parlamentar pentru Berwick."

Discuţiile privind modul în care autorităţile române au acţionat şi au cerut ajutor în străinătate au luat amploare după ce au apărut informaţii potrivit cărora statul român s-a adresat Comisiei Europene abia în a şasea zi după tragedia din clubul Colectiv.

România nu a activat Mecanismul UE de protecţie civilă, dar Guvernul a trimis joi Comisiei Europene (CE) o solicitare pentru transferul în alte state membre a aproximativ 80 de pacienţi care nu pot fi trataţi în România, preciza purtătorului de cuvânt al CE, Jakub Adamowicz, pentru MEDIAFAX. Premierul interimar Sorin Cîmpeanu şi secretarul de stat în MAI, Raed Arafat au susţinut că autorităţile au preferat să lucreze direct prin ineremediul ambasadelor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici