Amenda pentru o călătorie fără bilet pe transportul public în Capitală a crescut de peste trei ori

Noul regulament al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) prevede o creştere a amenzii pentru neplata unei călătorii, de la 150 la 500 de lei, dar pot plăti jumătate din această sumă, în termen de 15 zile, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB).

4831 afișări
Imaginea articolului Amenda pentru o călătorie fără bilet pe transportul public în Capitală a crescut de peste trei ori

Amenda pentru o călătorie fără bilet pe transportul public în Capitală a crescut de aproape trei ori

Amenda pentru neplata unei călătorii cu transportul public din Bucureşti, administrat de Societatea de Transport Bucureşti, fostă RATB, este de 500 de lei, potrivit noului regulament aprobat recent de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti Ilfov.

Reprezentanţii STB au declarat, pentru MEDIAFAX, că deocamndată nu se pun în practică aceste amenzi, pentru că societatea nu are încă tipizatele de amenzi, însă în curând se va face anunţul oficial al intrării în vigoare a noilor amenzi.

TITLURILE ZILEI

Astfel, în curând, călătorii care vor fi depistaţi fără plata călătoriei vor primi 500 de lei amendă, dar pot plăti jumătate din această sumă, în termen de 15 zile, la direcţia de impozite şi taxe de care contravenientul aparţine.

Călătorii vor avea, în continuare, posibilitatea plăţii pe loc a suprataxei de 50 de lei.

De asemenea, potrivit noului regulament, călătorii care ocupă cu bagaje încă un loc vor primi amendă 100 de lei pentru neplata unui bilet în plus.
„Ocuparea locurilor de pe scaune cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective se sancţionează cu 100 de lei”, se arată în regulament.
Mai mult, transportarea bagajelor sau obiecelor de dimensiuni mari (lăzi, mobilier, bare metalice) va fi sancţionată cu 150 de lei.

Călătorii care vor încălca şi următoarele reguli vor fi amendaţi cu 500 de lei:

„- Împiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/ transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;
- agresarea fizică sau verbală a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorului autorizat, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la bordul
vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;
- solicitarea de deschidere a uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare;
- angajarea de discutii cu conducatorul vehiculului de transport în comun în timpul circulatiei;
- impiedicarea organelor de control sa-si exercite atributiile, inclusiv refuzul de legitimare;
- călătoria pe scări, pe părţile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;
- Intervenţia neautorizată la aparatele/ instalaţiile vehiculului;
- acţionarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranţa vehiculului sau a călătorilor;
- producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;
- lipirea afişelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum şi în staţii, cu excepţia situaţiilor încare asemenea acţiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale semnate cu operatorii, cu autorităţile contractante sau cu ADTPBI;
- deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului;
- desfăşurarea unei activităţi comerciale neautorizate în interiorul vehiculului şi în staţii;
- fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în interiorul vehiculului;
- tulburarea ordinei şi liniştei celorlalţi călători.
- aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori uşa vehiculului;”, se arată în noul regulament STB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici