Amenzi de până la 5.000 de lei pentru bucureştenii care nu îşi plantează iarbă pe terenuri

Bucureştenii care nu vor planta iarbă pe terenurile pe care le deţin ar putea fi amendaţi cu până la 5.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre a CGMB aflat în dezbatere publică, iniţiat în completarea măsurilor deja existente, pentru creşterea calităţii aerului.

1227 afișări
Imaginea articolului Amenzi de până la 5.000 de lei pentru bucureştenii care nu îşi plantează iarbă pe terenuri

Amenzi de până la 5.000 de lei pentru bucureştenii care nu îşi plantează iarbă pe terenuri (Imagine: Alexandru Hojda/ Mediafax Foto)

Conform proiectului de hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), aflat în dezbatere publică până la 14 mai, persoanele fizice şi juridice deţinătoare de terenuri vor avea, pe lângă obligaţia de a asigura îngrădirea, salubrizarea şi igienizarea terenurilor, şi pe cea de a planta iarbă pe suprafeţele aflate în proprietatea lor.

Astfel, potrivit documentului, nerespectarea prevederilor va constitui contravenţie, amenda fiind între 2.000 şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice, şi între 3.000 şi 5.000 de lei, pentru cele juridice.

TITLURILE ZILEI

Noile prevederi vin în completarea hotărârii CGMB nr. 121/2010.

Potrivit expunerii de motive a documentului, decizia de a completa hotărârea a fost luată în urma scrisorii de somare primită în februarie 2013 de la Comisia Europeană, care a atenţionat atât Ministerul Mediului, cât şi administraţia publică a Capitalei, cu privire la nerespectarea Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa.

Astfel, administraţiile locale trebuie să stabilească măsuri suplimentare pe teremen scurt pentru reducerea nivelului de pulberi în suspensie, în urma depăşirilor valorilor limită ale diverşilor poluanţi înregistrate în perioada 2008-2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici