ANAF va avea acces la evidenţe bancare. Persoanele cu venituri mari vor fi controlate.

Guvernul a promis FMI că va acorda ANAF atribuţii sporite în combaterea evaziunii prin drept de acces la evidenţele bancare, că se va concentra şi asupra persoanelor fizice cu mari venituri şi va introduce condiţii stricte de autorizare a firmelor care lucrează cu bunuri în regim suspensiv de accize.

153 afișări
Imaginea articolului ANAF va avea acces la evidenţe bancare. Persoanele cu venituri mari vor fi controlate.

ANAF va avea acces la evidenţe bancare. Persoanele cu venituri mari vor fi controlate. (Imagine: Liviu_Chirica/Mediafax Foto)

În scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu FMI şi obţinută de MEDIAFAX, Guvernul arată că sunt necesare eforturi de administrare fiscală sporite pentru a combate scăderea veniturilor colectate pe parcursul recesiunii şi că, în prima etapă, acţiunile vor fi concentrate pe frauda în materie de TVA, printr-o mai bună gestionare a arieratelor fiscale în creştere şi prin întărirea controlului la marii contribuabili.

În a doua etapă, autorităţile se vor "concentra" asupra contribuabililor-persoane fizice cu mari venituri şi vor dezvolta metodologii de control indirect care să completeze tehniciile existente în vederea identificării veniturilor nedeclarate.

"În mod deosebit, vom amenda Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală în sensul stabilirii dreptului ANAF dea a avea acces la evidenţele bancare şi la evidenţele părţilor terţe, după notificarea corespunzătoare şi ulterior parcurgerii procesului cuvenit, pentru a permite astfel stabilirea corespunzătoare a venitului", se arată în scrisoare.

Executivul arată totodată că va revizui definiţiile venitului, pentru a permite astfel impunerea veniturilor provenite din orice sursă care nu este exceptată prin lege, şi că va întări, până la finele lunii noiembrie 2010, atât obligaţia de declarare a venitului, cât şi dreptul de control în vederea identificării venitului nedeclarat.

"Vom înfiinţa de asemenea un serviciu special ce va avea ca sarcină coordonarea aspectelor de fiscalitate a persoanelor fizice cu venituri mari şi dezvoltarea iniţiativelor sau proiectelor de identificare, cuantificare sau îmbunătăţire a conformării în segmentul persoanelor fizice cu venituri mari", se mai arată în document.

Pentru a combate contrabanda şi a îmbunătăţi colectarea impozitelor şi taxelor, Guvernul se mai angajează în faţa FMI că, până la finele lunii iunie, va stabili, pentru colectarea TVA, standarde minime comune de înregistrare şi scoatere din evidenţe a contribuabililor ce desfăşoară operaţiuni intracomunitare, mai ales achiziţii de bunuri, şi va deschide un registru al operatorilor intracomunitari.

Vor stabili garanţii colaterale pentru achiziţiile intracomunitare de produse cu risc ridicat de fraudă fiscală şi va fi revizuit regimul de autorizare a operatorilor ce desfăşoară activităţi cu bunuri aflate în regim suspensiv de accize prin introducerea unor condiţii mai stricte, inclusiv stabilirea unei garanţii colaterale obligatorii pentru producerea, procesarea şi păstrarea acestor produse.

Vor fi revizuite şi condiţiile de transfer de părţi sociale/acţiuni în cadrul companiilor, precum şi reglementările ce guvernează răspunderea administratorilor, acţionarilor şi terţilor

Guvernul anunţă totodată că vor fi amendate şi normele privind comercializarea bunurilor în regim duty-free, prin impunerea unei limitări a cantităţii pentru anumite bunuri accizabile, sporirea supraveghererii acestora prin introducerea obligativităţii timbrării bunurilor accizabile comercializate, înăsprirea condiţiilor de autorizare şi de păstrare a autorizaţiilor deja acordate, revizuirea faptelor ce constituie contravenţii şi a celor care atrag revocarea autorizaţiei, precum şi majorarea taxelor de funcţionare.

"Vom îmbunătăţi legislaţia privind utilizarea caselor electronice de marcat şi vom îmbunătăţi legislaţia privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc", se mai angajează Guvernul în scrisoarea către FMI.

O misiune FMI s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiţionează împrumuturile. În urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de aproape 900 milioane euro.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici