ANALIZĂ: Alegeri locale parţiale în 25 mai în mai multe judeţe, între care Argeş, Buzău, Prahova, Mureş

Constanţa, Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Vaslui, Mureş sunt câteva din judeţele unde, în 25 mai, odată cu europarlamentarele, vor fi organizate şi alegeri parţiale pentru posturile vacante de primari şi alţi aleşi locali, după ce edilii fie au probleme cu legea şi au demisionat, fie au decedat.

2050 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: Alegeri locale parţiale în 25 mai în mai multe judeţe, între care Argeş, Buzău, Prahova, Mureş

ANALIZĂ: Alegeri locale parţiale în 25 mai în mai multe judeţe, între care Argeş, Buzău, Prahova, Mureş (Imagine: Mana Balasz/Mediafax Foto)

ARGEŞ

În judeţul Argeş, vor fi organizate alegeri pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean după ce, în 24 februarie, prefectul Cristian Soare a semnat ordinul privind încetarea mandatului şefului CJ, Constantin Nicolescu, în condiţiile în care Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către Nicolescu.

ANI a stabilit existenţa conflictului de interese prin semnarea sau aprobarea de către acesta, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715,84 lei, cu TVA inclus şi un contract adiţional de prelungire a perioadei) încheiate de către CJ Argeş sau instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului cu SC Autopro Mond SA, respectiv, SC Mac Auto SA (societăţi la care Nicolescu este acţionar majoritar, în procent de 92,194% şi, respectiv, 63,08%).

Suma totală a celor nouă contracte încheiate sub semnătura lui Constantin Nicolescu, a celor cinci contracte încheiate cu aprobarea acestuia, a celor 12 contracte încheiate de către societăţi la care acesta sau soţia lui sunt acţionari majoritari, precum şi a prestărilor de servicii efectuate instituţiilor şi serviciilor publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, de către societăţile la care preşedintele CJ Argeş sau soţia acestuia sunt acţionari majoritari este de 1.567.305,45 lei, mai nota ANI.

Constantin Nicolescu a deschis proces împotriva Prefecturii Argeş şi a prefectului Cristian Soare, cerând anularea ordinului prin care acesta constata încetarea înainte de termen a mandatului său de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, pe motiv de conflict de interese.

Ulterior, în 13 martie, Nicolescu a depus la Consiliul Judeţean Argeş un document prin care îşi dădea demisia din funcţia de şef al CJ Argeş, invocând motive medicale. El anunţa şi că a renunţat la procesul prin care contesta decizia prefectului judeţului privind încetarea mandatului său la conducerea CJ.

Atribuţiile lui Nicolescu au fost preluate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş Florin Tecău.

Pe de altă parte, în noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Nicolescu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare, cu acte false, decizia nefiind însă definitivă.

Constantin Nicolescu este din 2005 preşedinte al PSD Argeş, suspendându-se din funcţie în urma condamnării sale, din luna februarie. De asemenea, el era la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. BUZĂU

În judeţul Buzău, alegeri parţiale vor avea loc în localităţile Valea Râmnicului şi Ziduri, după decesul primarilor, precum şi în oraşul Pogoanele şi în comuna Calvini, după dizolvarea consiliilor locale.

Primarul din comuna Valea Râmnicului Ion Sandu (PNL) a murit în septembrie 2012, iar cel din localitatea Ziduri Dumitru Tesloveanu (PSD), în noiembrie 2013. În această perioadă, cele două comune au fost conduse de viceprimari.

Dumitru Tesloveanu a fost ales în funcţia de primar pe listele PSD, la alegerile din 2012, după ce câştigase celelalte două mandate din partea PDL.

În oraşul Pogoanele, Consiliul Local a fost desfiinţat la începutul anului 2013, ca urmare a neînţelegerilor apărute între consilieri privind desemnarea viceprimarului. Atunci, consilierii PSD şi PPDD au susţinut un candidat de la PPDD, în timp ce consilierii PNL şi-au dorit un candidat propriu, primarul fiind, de asemenea, liberal. Pentru că nu au căzut de acord asupra acestui aspect, consilierii locali nu s-au mai întrunit în şedinţe şi nu au mai adoptat hotărâri de consiliu timp de trei şedinţe consecutiv, ceea ce a declanşat procedura de dizolvare a Consiliului Local, la cererea primarului din Pogoanele.

De asemenea, în localitatea Calvini, Consiliul Local a fost dizolvat în februarie, prin decizia Tribunalului Buzău, care este definitivă. Cererea se afla de mai multă vreme pe rolul instanţei şi fusese formulată de primarul din Calvini, Neculai Curelea, după blocajul apărut în Consiliul Local imediat după alegeri, ca urmare a disputelor pentru desemnarea viceprimarului.

CONSTANŢA

În judeţul Constanţa vor fi alegeri parţiale în comuna Rasova, după ce primarul Mihalache Neamţu (PSD) a demisionat din funcţie la începutul lunii ianuarie 2014, invocând motive medicale. El susţinea, de asemenea, că era nemulţumit de faptul că nu a primit fonduri pentru rezolvarea promisiunilor din campania electorală.

Mihalache Neamţu era primar în Rasova din 2004, iar în 2012 a câştigat cel de-al treilea mandat în fruntea localităţii cu 85 la sută din voturi, fiind candidat din partea PSD.

DÂMBOVIŢA

În judeţul Dâmboviţa, vor avea loc alegeri pentru Consiliul Local în comuna Hulubeşti, după ce în iunie 2013 Tribunalul Dâmboviţa a constatat dizolvarea Consiliului Local, hotărârea rămânând definitivă prin decizie a Curţii de Apel Ploieşti. Consiliul Local Hulubeşti a încetat să se mai întrunească şi să adopte hotărâri din vara anului 2012.

MEHEDINŢI

În Mehedinţi, vor fi organizate alegeri anticipate în comuna Brezniţa de Ocol, după ce primarul Dumitru Drăghici (PSD) şi-a dat demisia, el fiind condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, pentru fals şi uz de fals.

Iniţial, Dumitru Drăghici a fost suspendat din funcţia de primar al comunei Brezniţa de Ocol în aprilie 2012, prin ordinul prefectului, după ce a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri.

Ulterior, la sfârşitul lunii ianuarie, Dumitru Drăghici a fost condamnat în acest dosar la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea drepturilor, sub acuzaţiile de fals intelectual şi uz de fals, decizia fiind luată de Curtea de Apel Craiova şi putând fi atacată cu recurs.

Prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a declarat, luni, că primarul Dumitru Drăghici a demisionat, demisia acestuia fiind înregistrată vineri.

În acelaşi dosar, Curtea de Apel Craiova l-a condamnat pe primarul comunei Izvoru Bîrzii, Horia Balica (PNL), la un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi interzicerea unor drepturi. De asemenea, au fost condamnate la patru luni de închisoare cu suspendare, respectiv doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, secretara Primăriei Brezniţa de Ocol, Finareta Bengulescu, şi fostul consilier juridic al Prefecturii Mehedinţi Irina Bărbulescu.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea sumei de 960.042 de euro de la primarul Dumitru Drăghici, iar Primăriei Turnu Severin, care s-a constituit parte civilă în acest dosar, urmează să-i restituie suma de 493.652 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material.

Potrivit rechizitoriului Drăghici, în calitate de primar şi de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, şi-a atribuit, în perioada 2004-2005, posesia unui teren în suprafaţă de două hectare, situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin, acesta neavând niciodată terenul în proprietate şi nefiind nici moştenit.

Doi ani mai târziu, Drăghici a vândut acest teren unei terţe persoane pentru suma de 1.800.000 de euro, iar aceasta, la rândul său, a vândut acest teren, pe care, în prezent, se află un hipermaket din Turnu Severin.

MUREŞ

În judeţul Mureş, potrivit prefectului Corneliu Grosu, există o singură localitate unde urmează să fie organizate alegeri pentru funcţia de primar. Este vorba despre Ideciul de Jos, unde postul a devenit vacant în urma decesului, în luna decembrie, al fostului primar Emanoil Cornea.

PRAHOVA

În judeţul Prahova, vor avea loc alegeri parţiale pentru funcţia de primar în localităţile Măgureni şi Păuleşti.

Primarul comunei Măgureni Gheorghe Iarca (PDL) a murit în luna iunie a anului trecut, la două luni după ce Judecătoria Câmpina îl condamnase la şase luni de închisoare cu suspendare şi plata unei amenzi penale de 1.500 de lei pentru purtare abuzivă. Primarul a făcut apel, însă a decedat înainte ca instanţa superioară să se pronunţe în dosarul său.

Primarul comunei prahovene Păuleşti Ion Drăguşin (PSD) a murit în iulie anul trecut, din cauza unei boli grave, atribuţiile fiind preluate de viceprimarul Tudor Sandu.

TIMIŞ

În judeţul Timiş, urmează să fie organizate alegeri în două comune. Astfel, în comuna Criciova, în luna noiembrie 2013, primarul Petru Rosoca (PDL) a demisionat din funcţie pe motiv că doreşte să se întoarcă la meseria de preot. Postul rămas vacant a fost ocupat, interimar, de viceprimar.

În comuna Săcălaz vor avea loc alegeri pentru Consiliul Local după ce Tribunalul Timiş a emis, la sfârşitul anului 2013, o sentinţă de dizolvare a acestuia, întrucât nu s-a întrunit trei luni consecutiv.

VASLUI

În judeţul Vaslui, vor fi organizate alegeri parţiale pentru funcţia de primar în comuna Dimitrie Cantemir, după ce edilul Viorel Florea (PSD) a murit în ianuarie 2014, în urma unor probleme de sănătate, prerogativele de edil fiind preluate de viceprimarul comunei, Ioan Antohi (PSD).

"Prefectura Vaslui a comunicat încă din luna ianuarie către Ministerul Afacerilor Interne faptul că mandatul de primar al comunei Dimitrie Cantemir a încetat de drept în urma decesului celui care a ocupat funcţia până pe 11 ianuarie 2014. Acum urmează ca Guvernul să stabilească printr-o hotărâre programul calendaristic pentru aceste alegerile parţiale", a declarat subprefectul judeţului Vaslui, Andrei Puică.

Premierul Victor Ponta anunţa că Guvernul va declanşa procedurile pentru ca în 25 mai, când sunt programate alegerile europarlamentare, să se desfăşoare şi alegerile parţiale pentru posturile vacante de parlamentari, de primari sau alţi aleşi locali.

Ponta a declarat, luni, că PSD, UNPR şi PC, partide care formează o alianţă electorală pentru alegerile europarlamentare, vor avea candidaţi comuni şi la alegerile parlamentare şi locale parţiale care se vor desfăşura pe 25 mai.

Potrivit Legii alegerilor locale, data desfăşurării alegerilor locale parţiale se stabileşte, prin hotărârea Guvernului, cu cel puţin 35 de zile înaintea votării, iar durata campaniei electorale se reduce la jumătate, respectiv la 15 zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici