Anchetă a Parchetului Militar în cazul militarului american rănit grav în Gara Curtici

Procurorii Parchetului Militar Timişoara au deschis un dosar de cercetare în cazul militarului american rănit, marţi, în Gara Curtici, din Arad, după ce s-a urcat pe un vagon şi s-a curentat. Bărbatul are arsuri pe aproape jumătate din corp şi este intubat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3755 afișări
Imaginea articolului Anchetă a Parchetului Militar în cazul militarului american rănit grav în Gara Curtici

Anchetă a Parchetului Militar în cazul militarului american rănit grav în Gara Curtici

Prim-procurorul Parchetului Militar Timişoara, Radu Ilina a declarat, marţi seara, corespondentului MEDIAFAX, că se fac cercetări pentru a se stabili motivul şi condiţiile în care militarul s-a dus până la ultimul vagon al trenului şi s-a urcat pe el.

„Nu se cunosc împrejurările exacte ale electrocutării sale, sunt întreprinse însă cercetări foarte atente pentru a se stabili motivul şi condiţiile în care militarul american s-a deplasat până la nivelul ultimului vagon al trenului. A fost depistat de către un militar român aflat în serviciul de pază şi supraveghere a acestui convoi şi într-un timp foarte scurt i s-au acordat toate îngrijirile necesare”, a declarat Ilina.

TITLURILE ZILEI

Sursa citată a arătat că starea militarului american este stabilă, dar intubat, la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu diagnostic „electrocuţie şi arsură prin flamă electrică” pe aproape jumătate din suprafaţa corpului. Totodată, în urma căderii de la înălţime, bărbatul a suferit şi o lovitură puternică la cap.

Militarul american are 31 de ani şi a fost rănit, marţi, în Gara Curtici, unde se alfă punctul de trecere a frontierei feroviare Curtici de la graniţa României cu Ungaria. Acesta însoţea un convoi cu tehnică militară care venea în România pentru a merge la baza Cincu unde va avea loc un amplu exerciţiu militar în cursul lunii iulie. Convoiul transportă blindate ale armantei americane.

Surse ale anchetei au precizat, pentru MEDIAFAX, că după ce a predat paza convoiului militar, militarul a ieşit din vagonul trenului, unde se afla cu alţi cinci colegi, şi a mers la ultimul vagon, unde se afla un blindat. Nu se cunoaşte încă motivul pentru care militarul s-a urcat pe acea platformă, intrând sub arcul electric al reţelei gării, moment în care s-a produs flama care l-a curentat şi l-a aruncat pe pietrele de la traverse.

Un militar român care patrula prin zonă a sesizat căderea militarului american şi a alertat autorităţile.

Sursele citate au mai arătat că Incidentul a avut loc după efectuarea verificărilor de frontieră şi după ce paza convoiului a fost predată către Poliţia Militară Română.

Anchetatorii au ridicat de la faţa locului tricoul militarului american şi alte probe care să-i ajtute la elucidarea cazului.

Totodată, pe Aeroportul Internaţional Arad a fost aşteptat, marţi seara, un avion militar care să-l preia pe militarul american pentru a-l transporta la un spital militar din Germania, zborul a fost, însă anulat.

Autorităţile urmează să stabilească dacă zborul va fi reprogramat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici