Angajat de la Ambulanţă, muşcat de câine în timpul intervenţiei

Un angajat de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova a fost muşcat, marţi, de câinele familiei la care echipajul de la salvare a fost chemat să acorde primul ajutor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

226 afișări
Imaginea articolului Angajat de la Ambulanţă, muşcat de câine în timpul intervenţiei

Prahova: Angajat de la Ambulanţă, muşcat de câine în timpul intervenţiei

Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova, format din asistent şi ambulanţier, a fost solicitat să acorde primul ajutor în Ploieşti, pe strada Negru Vodă. Echipajul a ajuns la caz, a întrebat rudele bolnavei dacă au câine şi acestea au spus că animalul este legat.

Patrupedul, un ciobănesc, a venit, însă, din spate şi l-a muşcat pe ambulanţier, acesta având răni pe tot corpul.

TITLURILE ZILEI

“A fost o solicitare pentru o femeie de 65 ani cu diabet zaharat dezechilibrat. Ambulanţierul a fost muşcat de câinele de talie mare al familiei. Colegul nostru prezintă traumatism cranian minor, multiple escoriaţii la nivelul feţei, plagă muşcată mâna stângă, multiple plăgi muşcate la nivelul membrelor inferioare”, a declarat Duţă.

Acesta a precizat că, din primele informaţii, câinele nu este vaccinat.

Ambulanţierul a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, pentru îngrijiri medicale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici