ANI: Nu susţinem modificarea Legii 51/2006. Proiectul nu ne-a fost înaintat pentru punct de vedere

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu susţine modificarea Legii 51/2006 prin care primarii sau preşedinţii de CJ ar putea fi membri în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, precizând că nici nu i s-a cerut un punct de vedere privind acest demers.

449 afișări
Imaginea articolului ANI: Nu susţinem modificarea Legii 51/2006. Proiectul nu ne-a fost înaintat pentru punct de vedere

ANI: Nu susţinem modificarea Legii 51/2006. Proiectul nu ne-a fost înaintat pentru punct de vedere (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

​Prin amendamentele admise, ca urmare a Raportului întocmit de Comisia pentru industrii şi servicii din cadrul Camerei Deputaţilor, se propune modificarea alineatului (8) al articolului 10 din Legea nr. 51/2006, după cum urmează: "prin derogare de la prevederile art.37 şi art.92 din Legea nr.215/2001, statutul şi actul constitutiv ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice se aprobă prin hotarâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre şi se semnează, în numele si pe seama acestora, de primarii unităţilor administrativ-teritoriale asociate şi/sau, după caz, de preşedintii consiliilor judeţene care sunt reprezentanţii ai comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiei; primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega calitatea de reprezentant în adunarea generala a asociaţiei, prin dispoziţie", arată ANI într-un comunicat.

TITLURILE ZILEI

Potrivit art. 37 din Legea nr. 215/2001, "persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes local, asociaţii de dezvoltare intercomunitara şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, respectându-se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale", respectându-se astfel "normele imperative ce reglementează incompatibilităţile" prin Legea nr. 161/2003 privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

Art.92 din Legea nr. 215/2001 prevede că "persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes judeţean, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a consiliului judeţean, în condiţiile legii, respectând configuraţia politică rezultată după alegerile locale".

Astfel, reprezentarea autorităţii administrativ teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se poate realiza de către orice persoană stabilită prin hotărâre a consiliului local sau a consiliului judeţean şi a cărei desemnare nu încalcă regimul incompatibilităţilor, spune ANI.

De asemenea, se mai arată în comunicatul instituţiei, prin amendamentul formulat de deputatul Gheorghe Marin, se propune modificarea alineatului (6) al articolului 34 din Legea nr. 51/2006, după cum urmează: "operatorii subordonaţi autorităţilor administraţiei publice locale (...) cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv operatorii regionali, care au beneficiat de un contract de delegare a gestiunii prin atribuire directă, nu pot fi privatizaţi şi nu pot atribui managementul unor entităţi private pe toată durata contractului de delegare a gestiunii".

ANI menţionează că, în actuala reglementare, operatorii care au beneficiat de un contract de delegare a gestiunii prin atribuire directă nu pot fi privatizaţi, nu pot atribui managementul unor entităţi private şi nu se pot asocia pe toată durata contractului de delegare a gestiunii.

Prin urmare, prin amendamentul propus şi adoptat de către Comisia pentru industrii şi servicii din cadrul Camerei Deputaţilor se încearcă legalizarea unor asocieri care au fost realizate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 34 alin. (6) din Legea nr. 51/2006 şi care interziceau expres asocierea operatorilor pe toată durata contractului de delegare a gestiunii.

Din motivaţia care stă la baza propunerii de modificare legislativă, rezultă că acest amendament este necesar întrucât sunt operatori economici care au deja contracte de asociere valabile şi care, în condiţiile actualei reglementări, nu mai pot funcţiona, mai spune ANI.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care prevede ca primarii sau preşedinţii de CJ să fie reprezentanţii comunităţilor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, deputatul PDL Tinel Gheorghe arătând că puterea încearcă să-i scape de justiţie pe incompatibili.

Proiectul de lege a fost iniţiat de şase deputaţi PSD printre care Florin Iordache şi Marian Neacşu.

Iniţiatorii au precizat că "în practica administrativă s-a apreciat că este legal ca primarii, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene să reprezinte unităţile administrativ-teritoriale în adunarea generală a asociaţiei şi în consiliul director".

"Dată fiind inexistenţa unor prevederi exprese, ANI a apreciat, în opinia noastră, în mod abuziv, cu exces de putere, că funcţiile de primar şi preşedinte al consiliului judeţean sunt incompatibile cu calitatea de reprezentant al comunei, oraşului, municipiului şi judeţului în adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară. Iată de ce considerăm că se impune ca această situaţie să fie reglementată fără echivoc, stabilindu-se în mod expres faptul că primarii şi preşedinţii CJ sunt reprezentanţi de drept ai unităţilor administraiv-teritoriale în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, calitate pe care o pot delega prin act administrativ", au explicat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici