Antonescu, Ponta şi mai mulţi miniştri au asistat la ceremoniile de Ziua Armatei la Carei

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta şi miniştrii Apărării, Corneliu Dobriţoiu, Transporturilor, Ovidiu Silaghi, şi Administraţiei, Radu Stroe, au asistat, joi, la ceremoniile organizate de Ziua Armatei la Carei, judeţul Satu Mare.

289 afişări
Imaginea articolului Antonescu, Ponta şi mai mulţi miniştri au asistat la ceremoniile de Ziua Armatei la Carei

Victor Ponta şi Crin Antonescu (Imagine: Tiberiu Crisan/Mediafax Foto)

Manifestările de Ziua Armatei de la Carei au început în jurul prânzului, la acestea asistând peste 2.000 de persoane, între care preşedintele Senatului, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Corneliu Dobritoiu, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, ministrul Administraţiei, Radu Stroe, consilierul prezidenţial Iulian Fota şi oficiali din cadrul Armatei.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a trecut în revistă Garda de Onoare, după care a fost intonat imnul naţional.

Consilierul prezidenţial Iulian Fota a citit mesajul transmis de şeful statului cu ocazia Zilei Armatei, ulterior oficialităţile prezente ţinând discursuri.

"Ştiu foarte clar cât de multe probleme are în acest moment Armata Română în ce priveşte dotarea, fondurile necesare pentru pregătire, salariile, pensiile şi vorbesc de pensii pe care le merită cu adevărat militarii români, vorbesc de viaţa dificilă a militarilor români şi, fără a veni cu promisiuni, vreau să spun că o ţară modernă, o ţară demnă e o ţară care îşi tratează cu respect armata, o ţară care ştie că are nevoie de militari care să îşi facă datoria fără grija zilei de mâine. Mă simt obligat ca împreună, în timp, să încercăm să îi redăm Armatei Române toate drepturile ce şi le-a câştigat în mulţi ani de serviciu credincios", a spus premierul Victor Ponta, în discursul său.

La rândul său, Crin Antonescu a vorbit despre faptul că Armata continuă să fie o elită a societăţii româneşti, puţine instituţii fiind atât de respectate în afara ţării precum e armata.

"Mi-aş dori ca într-o zi toată România să fie respectată în afară aşa cum e Armata Română", a spus Antonescu.

În cadrul manifestărilor au fost depuse coroane de flori la monumentul Ostaşului Român din Carei, a avut loc o defilare a militarilor din Divizia 4 Infanterie "Gemina", iar ulterior oficialităţile au vizitat Catedrala Ortodoxă din municipiu şi au avut o întâlnire cu veteranii de război şi cu autorităţile locale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici