Giurgiu, un oraş asediat: aproape 80.000 de maşini au ieşit, joi, din ţară

  • Aproape 80.000 de maşini au ieşit, joi, din ţară, anunţă Poliţia de Frontieră.
  • Traficul înregistrat la PTF Giurgiu a fost de peste 50.000 de persoane.
  • În mod normal, media zilnică este de 5.000.
175 afișări
Imaginea articolului Giurgiu, un oraş asediat: aproape 80.000 de maşini au ieşit, joi, din ţară

Aproape 80.000 de maşini au ieşit, joi, din ţară. Traficul pe la Giurgiu, de zece ori mai mare

Prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat, joi, formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 392.600 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 104.100 de mijloace de transport, pe ambele sensuri, transmite Poliţia de Frontieră.

„Dintre acestea, 293.624 persoane şi 79.692 mijloace de transport s-au înregistrat pe sensul de ieşire din ţară. Cele mai ridicate valori de trafic la ieşirea din ţară, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat în PTF Giurgiu - 50.800 persoane (5.000 media zilnică), PTF Nădlac II - 35.400 persoane (5.500 media zilnică) şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă - 41.600 persoane (30.000 media zilnică)”, potrivit comunicatului de presă.

Pe sensul de intrare în România, au fost 98.754 de persoane, dintre care 9.806 de cetăţeni ucraineni.

„Astfel, începând cu data de 10.02.2022, perioadă pre-conflict, până la data de 01.06.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 4.394.837 cetăţeni ucraineni”, se menţionează în comunicat.

Poliţiştii de frontieră au constatat 49 de fapte ilegale, respectiv 20 infracţiuni şi 29 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 66.585 lei. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 245.365 lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
trafic,
frontieră,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici