Arest preventiv pentru Adrian Sârbu sub acuzaţiile de spălare de bani şi instigare la evaziune

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri noapte, arestarea preventivă a lui Adrian Sârbu sub acuzaţiile de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare, decizia fiind luată după mai multe ore de deliberare.

3813 afișări
Imaginea articolului Arest preventiv pentru Adrian Sârbu sub acuzaţiile de spălare de bani şi instigare la evaziune

Adrian Sârbu, la ieşirea de la instanţă: Nu pot comenta acuzaţiile. Instanţa a rămas în pronunţare

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată.

Adrian Sârbu a fost reţinut luni seară, pentru 24 de ore, mandatul său expirând marţi seară la ora 20.30.

Sârbu a declarat, marţi seară, la ieşirea de la Curtea de Apel Bucureşti, că nu poate comenta acuzaţiile procurorilor şi că instanţa a rămas în pronunţare.

Întrebat cum comentează acuzaţiile procurorilor, de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare, Sârbu a afirmat: "Nu pot să comentez asta la acest moment pentru că deja sunt sub alt regim. Ce am avut de comentat am comentat, poziţia mea mi-am susţinut-o, avocaţii au susţinut-o, din acest moment e în pronunţare".

TITLURILE ZILEI

În ceea ce priveşte utilizarea termenului "Pontaghiţă" în declaraţia făcută cu o seară în urmă, după reţinerea sa, Adrian Sârbu a precizat că tot ceea ce a spus până acum "rămâne valabil".

Liana Petrovici, acuzată de complicitate la spălare de bani în acelaşi dosar şi reţinută marţi, va fi plasată sub control judiciar, tot ca urmare a deciziei CAB.

Un comunicat al Parchetului ICCJ transmis în cursul zilei de marţi anunţa punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Adrian Sârbu şi faţă de Liana Petrovici.

Conform procurorilor, "la solicitarea inculpatului Sârbu Adrian, inculpaţii Şerban Liliana, Grigoruţa Roxana Dorina, Bălan Eugenia (arestată în altă cauză), Dinu Sorin, Cozac Daniela Reghina (cercetată în stare de libertate), Crisbăşan Rodica şi Chiş Gheorghe Dragoş, împreuna cu suspecţii Atanasiu Diana şi Eremia Dragoş au folosit o schemă infracţională în scopul sustragerii de la plata către Bugetul General Consolidat al Statului a Taxelor şi Impozitelor, schemă în care au fost interpuse mai multe societăţi comerciale care au derulat operaţiuni fictive, în intervalul 2011 - 2014, în relaţia cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societăţile din grupul MEDIAFAX (S.C. MEDIAFAX GRUP S.A., S.C. MEDIAFAX S.A., S.C. APROPO MEDIA S.R.L.)".

Ei susţin că Adrian Sârbu "deţinea controlul asupra tuturor societăţilor din grup, deciziile acestuia impunându-se cu putere de lege".

"În acest context, în cadrul şedinţelor de bugetare a societăţilor, la care a participat şi inculpatul Sârbu Adrian, a afirmat în mod constant ca nu este dispus sa plătească taxe la stat şi s-a arătat interesat de găsirea unor modalităţi concrete de evitare a acestora, la nivelul managementului S.C. MEDIAFAX GROUP S.A., S.C. MEDIAFAX S.A. si S.C. APROPO MEDIA S.R.L., fiind gândit, astfel, un sistem de eludarea a taxelor care în mod normal şi firesc trebuiau virate la bugetul de stat, sens în care s-a hotărât înfiinţarea de societăţi în care să fie transferat capitalul, pentru a fi protejat de sistemul legislativ din România, care impunea obligativitatea achitării acestor taxe", afirmă procurorii, apreciind că "sistemul creat nu avea ca scop doar sustragerea de la plata către bugetul general consolidat al statului a taxelor si impozitelor, ci şi utilizarea mai departe a sumelor de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în scopul plăţii de bonusuri pentru funcţiile de top ale societăţilor şi în special pentru inculpatul Sârbu Adrian".

 "Disimularea adevăratei naturi a provenienţei se realiza prin interpunerea în circuitul financiar a mai multor societăţi de tip fantomă, în conturile cărora erau transferate de către S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. importante sume de bani, operaţiuni în care erau interpuse alte două societăţi comerciale", se arată în comunicatul Parchetului ICCJ.

Conform anchetatorilor, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului se cifrează la valoarea de 16.809.964 lei rezultat din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la suma de 2.660.000 lei din săvârşirea infracţiunii de delapidare, fiind supusă spălării banilor suma de 2.893.607 lei.

Adrian Sârbu a afirmat că dosarul MEDIAFAX are ca scop distrugerea instituţiilor media pe care le-a construit în ultimii 25 de ani.

"Cazul Mediafax - Adrian Sârbu, fabricat la comanda lui Pontaghiţă şi a camarilei lor, are drept scop distrugerea Mediafax, Gândul, Ziarul Financiar, instituţii media pe care le-am construit în ultimii 25 de ani şi pecare le-am menţinut independente politic. Scenariul pe care îl execută procurorii, inspectorii DGAF, ANAF şi poliţiştii de urmărire penală, toţi sprijiniţi copios de SRI, urmăreşte punerea sub urmărire penală a unor persoane din managementul companiilor mele sub învinuiri neprobate, arestarea şi forţarea lor sub şantajul menţinerii în arest pentru a mă denunţa drept marele instigator la evaziune fiscală şi spălare de bani al României, aşa cum Ponta a indicat în ieşirile lui publice încă de acum 1 an. În plan public, informaţii din dosar sunt transmise diverselor oficine de propaganda Pontaghiţă cunoscute sau acoperite, pentru a forţa decizia judecătorilor care trebuie să aprobe mandatul.", a declarat Sârbu, apreciind că acesta este "un caz tipic de terorism de stat asupra unor instituţii media împinse spre lichidare sau vânzare către grupuri de interese politice, caz prezentat publicului drept o glorioasă acţiune anti-evaziune şi spălare de bani".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici