Arhiepiscopia Romano-Catolică: Religia să fie disciplină de bacalaureat

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti propune ca Religia să fie disciplină de bacalaureat, iar copiilor aparţinând cultelor minoritare, indiferent de numărul lor, să li se asigure dreptul constituţional de a participa la ora de religie conform confesiunii proprii.

130 afișări
Imaginea articolului Arhiepiscopia Romano-Catolică: Religia să fie disciplină de bacalaureat

Arhiepiscopia Romano-Catolică: Religia să fie disciplină de bacalaureat

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Educaţiei, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, îşi exprimă preocuparea pentru faptul că, până în prezent, reprezentanţii cultelor religioase recunoscute oficial de către stat nu au fost invitaţi la dezbaterile pe viitoarele legi ale educaţiei.

Arhiepiscopul prezintă în document propunerile Bisericii Romano-Catolice referitoare la educaţia religioasă în şcoală, despre care spune că sunt în conformitate cu documentele Bisericii Catolice, cu Constituţia României şi cu Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

TITLURILE ZILEI

Biserica Romano-Catolică propune ca disciplina religie să facă parte din trunchiul comun la ciclurile primar, gimnazial, liceal şi postliceal, iar în cadrul liceelor teologice şi a şcolilor confesionale, aceasta să fie obligatorie pentru toţi elevii.

De asemena, potrivit propunerilor cuprinse în document, copiilor aparţinând cultelor minoritare, indiferent de numărul lor, trebuie să li se asigure dreptul constituţional de a participa la ora de religie conform confesiunii proprii.

În plus, ARCB propune ca religia să figureze ca disciplină de bacalaureat.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) mai propune ca, la cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asigura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii, aceştia pot face dovada studierii religiei proprii, cu atestat din partea cultului căruia îi aparţin.

"Dorim ca în viitoarea lege a educaţiei să se facă o diferenţiere mai clară între învăţământul confesional şi cel particular. Fiecare cult trebuie să fie liber să-şi stabilească forma, nivelul, numărul şi planul de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ confesional. Finanţarea unităţilor de învăţământ confesional trebuie să se facă din fonduri bugetare", a precizat sursa citată.

Cultele religioase pot participa la buna desfăşurare a activităţii învăţământului confesional cu donaţii şi sponsorizări şi, după caz, cu imobilele aflate în proprietatea lor, se mai arată în documentul citat.

"În plus, directorul şi preşedintele Consiliului de administraţie din unităţile şcolare înfiinţate de culte sunt desemnaţi de către şeful cultului respectiv. Fiecare cult îşi organizează conducerea unităţilor de învăţământ şi structura de personal potrivit statutelor proprii şi finalităţilor învăţământului teologic sau confesional. Cadrele didactice din unităţile şcolare înfiinţate de culte trebuie să aibă avizul prealabil al şefului de cult", precizează sursa citată.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei continuă, marţi, discuţiile cu sindicatele pe tema proiectului legilor educaţiei.

Premierul Emil Boc a anunţat, luni seară, că îşi va asuma răspunderea, în 2 septembrie, pe legea educaţiei, pe care o va modifica dacă varianta ministrului Andronescu nu este în acord cu Pactul Educaţiei, cerând PSD ori să îl susţină, ori să ia altă cale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici