Asociaţia Elevilor din Constanţa, împotriva măsurii anunţată de Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, de depozitare a telefoanelor mobile în spaţii special amenajate, în timpul orelor de curs

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) se pronunţă împotriva depozitării telefoanele mobile în spaţii special amenajate pe parcursul orelor de curs, fiind de părere că ideea încalcă dreptul la proprietate privată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

162 afişări

Imaginea articolului Asociaţia Elevilor din Constanţa, împotriva măsurii anunţată de Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, de depozitare a telefoanelor mobile în spaţii special amenajate, în timpul orelor de curs

Asociaţia Elevilor din Constanţa, împotriva măsurii anunţată de Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, de depozitare a telefoanelor mobile în spaţii special amenajate, în timpul orelor de curs

Potrivit AEC, elevilor din învăţământul preuniversitar le este interzis, prin Statutul Elevului, să utilizeze în timpul orelor de curs telefonul mobil, fără acordul cadrului didactic, pentru încălcarea acestei prevederi existând sancţiuni.

Reprezentanţii Asociaţiei susţin că depozitarea de către elevi a acestor bunuri personale la începutul programului şcolar reprezintă prezumarea din start a faptului că elevii încalcă prevederea menţionată, ceea ce este ”un afront adus tuturor elevilor din România, acestora fiindu-le negată prezumţia de bună-credinţă”.

”Această propunere, exprimată în spaţiul public de domnul ministru Pop, are la bază o supoziţie că toţi elevii din România încalcă Statutul Elevului, ceea ce reprezintă un sofism. De asemenea, aceasta vine în contradicţie cu Statutul Elevului, care prevede la art. 15, lit. e) faptul că elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile proprietate personală, în afara cazului în care acestea aduc atingere securităţii celorlalte persoane. Îmi exprim speranţa că această declaraţie nu va fi transpusă într-o reglementare, având în vedere profunda încălcare a dreptului fundamental la proprietate privată”, a declarat preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin-Alexandru Manda.

În final, AEC atrage atenţia asupra faptului că o propunere în sensul celei formulate necesită o modificare a Statutului Elevului şi nu poate fi implementă decât în urma unei consultări prealabile cu organizaţiile reprezentative ale elevilor şi a unei dezbateri publice, la care să poată lua parte toţi factorii interesaţi.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că, în toate claselor va exista un spaţiu în care elevii îşi vor putea depozita telefoanele mobile pe parcursul orelor de curs, reprezentanţii părinţilor explicând că este vorba despre un dulap sau o cutie în care vor sta aceste dispozitive.

”Am discutat cu părinţii şi urmează să facem o comisie de dialog social pe subiectul regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţilor şcolare şi sunt de acord ca, în interiorul sălii de clasă, să existe o zonă în care copilul, la începutul orei, să îşi lase telefonul mobil, iar la finalul orei să şi-l ia. Sunt foarte multe studii şi analize legate de procupările pe care le au unii elevi în timpul orelor. Costurile pentru acest lucru sunt minime, părinţii sunt de acord, sunt convins că şi profesorii”, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

Federaţia Naţională a Părinţilor a explicat că acea ”zonă” va fi un dulap sau o cutie în care elevii îşi vor putea lăsa telefoanele mobile pe parcursul orelor.

Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a precizat, pentru MEDIAFAX, că această măsură ”nu ar fi legală” pentru că Statutul Elevului prevede că elevul poate folosi telefonul mobil, în timpul orelor, ”în scop educaţional”, dar şi că elevilor nu le pot fi confiscate bunurile.

Statutul Elevului nu poate fi modificat decât cu acordul Consiliului Naţional al Elevilor.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
elevi ,
asociatie ,
telefoane mobile
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.