Autorităţile ar putea lua o măsură RADICALĂ, în lupta cu pesta porcină: Interzicerea creşterii porcilor în anumite gospodării

Gospodăriile în care au fost depistaţi porci cu pestă africană trebuie să-i sacrifice „fără posibilitatea repopulării”, arată un document publicat marţi de Agrointeligenţa.

6417 afișări
Imaginea articolului Autorităţile ar putea lua o măsură RADICALĂ, în lupta cu pesta porcină: Interzicerea creşterii porcilor în anumite gospodării

Autorităţile ar putea lua o măsură RADICALĂ: Interzicerea creşterii porcilor în anumite gospodării

Documentul prevede, între altele, „determinarea depopulării într-un termen limită prin sacrificarea pentru consum propriu sub control sanitar-veterinar, fără posibilitatea repopulării şi abatorizarea porcilor din gospodăriile populaţiei, fără posibilitatea repopulării”.

Pentru prevenirea pestei porcine africane, autorităţile au pregătit un set de măsuri care includ depopularea suinelor pe o rază de minim 10 km în jurul fermelor afectate şi respectarea condiţiilor de biosecuritate pentru gospodării.

„În urma discuţiilor purtate în cadrul Grupului Naţional de Experţi privind combaterea şi prevenirea răspândirii pestei porcine africane, preşedintele ANSVSA a prezentat măsurile recomandate: 1 - depopularea în jurul fermelor; 2 - respectarea condiţiilor de biosecuritate din exploataţii nonprofesionale cu suine”, arată documentul citat.

Potrivit înscrisului, pentru depopularea în jurul fermelor se propune depopularea pe raza a minim 10 km în jurul exploataţiilor afectate de virus.

În act se mai precizează că măsurile au fost supuse la vot, fiind aprobate în unanimitate de voturi.

„În încheierea şedinţei, domnul secretar de stat dr. Raed Arafat a menţionat faptul că în cadrul acesteia s-a luat act de recomandările Grupului Naţional de Experţi şi a supus aprobării măsurile propuse, acestea fiind acceptate în unanimitate. Totodată s-a aprobat ca prezenta minută să fie transmisă instituţiilor reprezentate în CNCB şi instituţiilor prefectului prin grija IGSU/ISUJ/ISU BIF”, arată actul citat.

Potrivit Agrointeligenţa, documentul a fost elaborat şi aprobat în 29 august.

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat marţi în judeţul Galaţi, în localitatea Tudor Vladimirescu, în extravilanul căreia, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost sacrificaţi 15 porci din cauza virusului. De data aceasta, pesta a apărut într-o gospodărie. Numărul porcilor sacrificaţi din cauza infestării cu virsurul pestei porcine africane a ajuns la 159.645 de capete, boala evoluând în 11 judeţe şi 190 de localităţi - 826 de focare, a anunţat la începutul lunii septembrie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară - ANSVSA.

Potrivit ANSVSA, pesta porcină africană evoluează în 11 judeţe, 190 de localităţi, cu un număr total de 826 de focare (dintre care 11 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinând unei ferme şi unul într-o exploataţie comercială de tip A) şi 46 de cazuri la mistreţi, iar în total au fost eliminaţi 159.645 de porci afectaţi de boală.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici