Avertisment pentru cei care încalcă drepturile consumatorilor pe Litoral: Cadou -un lacăt să închidă - Mediafax

Avertisment pentru cei care încalcă drepturile consumatorilor pe Litoral: Cadou -un lacăt să închidă

Şeful Comisariatului Judeţean de Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC), Horia Constantinescu, a declarat, miercuri, că agenţii economici care anul trecut au fost prinşi în ilegalitate şi vor fi depistaţi în aceeaşi situaţie şi anul acesta, vor primi cadou „un lacăt” pentru a închide unitatea.

675 afişări

Imaginea articolului Avertisment pentru cei care încalcă drepturile consumatorilor pe Litoral: Cadou -un lacăt să închidă

Avertisment pentru cei care încalcă drepturile consumatorilor pe Litoral: Cadou -un lacăt să închidă

Horia Constantinescu a declarat la finalul şedinţei Colegiului Prefectural Constanţa, că, începând cu perioada minivacanţei de 1 Mai, mai mulţi comisari ai Autorităţii Naţional pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor fi detaşaţi pe litoral, iar agenţii economici care sunt „nepregătiţi”, vor primi „un lacăt pe care să-l folosească la închiderea unităţii”.

„Suntem pregătiţi cu tot efectivul, chiar şi cu suportul Autorităţii Naţionale, să desfăşurăm pe litoral un efectiv suficient pentru ca în perioada 3 mai - 15 iunie să facem prevenţie şi să-i depistăm pe cei care, în anii trecuţi, erau la fel de nepregătiţi. Lor le promitem că le facem cadou din banii ANPC-ului un lacăt pe care să-l folosească la închiderea unităţii. Un lacăt cu lanţ. Ei nu trebuie decât să aleagă culoarea, auriu, argintiu”, a spus şeful CJPC Constanţa.

 

Pe de altă parte, Horia Constantinescu a mai spus că turiştii care vor petrece, vara aceasta, sejururi la malul mării ar trebui să verifice, atât online, cât şi la agenţii de turism, condiţiile de cazare şi masă, pentru a nu fi păcăliţi.

„Să se asigure, atât prin agenţiile de turism, cât şi prin diligenţe personale, verificând ce apare în mediul online, ce spun ceilalţi turişti care au fost cazaţi sau care au mâncat în zona respectivă, să facă aceste verificări pentru că noi nu putem fi prezenţi absolut peste tot, deşi ne dorim. Este şi datoria domniilor lor să fie puţin comisari ANPC, să verifice, să ştie că au drepturi şi să ştie că, dacă o cameră este în alte condiţii decât le-a fost prezentată, nu trebuie să o ocupe. Cei care s-au ocupat de pachetul domniilor lor au obligaţia să le asigure condiţii bune într-o altă unitate hotelieră”, a mai spus Horia Constantinescu.

Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi în minivacanţa de 1 Mai pe Litoral, cei mai mulţi dintre ei mergând şi în acest an în Mamaia şi Vama Veche.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
AVERTISMENT ,
LITORAL ,
CONSUMATORI

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.