Avertizare COD GALBEN de ploi torenţiale şi vijelii, în aproape toată ţara. HARTA zonelor afectate

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru Bucureşti şi 33 de judeţe, unde începând de luni după-amiază şi până marţi noapte vor fi ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice, iar în unele zone va cădea grindină.

9561 afişări
Imaginea articolului Avertizare COD GALBEN de ploi torenţiale şi vijelii, în aproape toată ţara. HARTA zonelor afectate

Avertizare cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, în aproape toată ţara, până marţi noapte (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de luni, ora 16.00, până marţi, la ora 23.00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării.

În aproape toată ţara, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat, cu precădere în zona de munte, 40-50 de litri pe metru pătrat. Pe arii restrânse va cădea grindină.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa, Tulcea, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Timiş şi Arad.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici