Avertizare MAE: Inundaţii severe în Kerala, India. Peste 100 de persoane decedate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează românii care se află sau călătoresc în India că regiunea Kerala a fost serios afectată de inundaţii. Inastituţia precizează că în luna august au decedat peste 100 de persoane şi alte zeci sunt rănite sau dispărute.

137 afișări
Imaginea articolului Avertizare MAE: Inundaţii severe în Kerala, India. Peste 100 de persoane decedate

Avertizare MAE: Inundaţii severe în Kerala, India. Peste 100 de persoane decedate

”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica India că, pe fondul ploilor musonice, regiunea Kerala a fost serios afectată de inundaţii. De la începutul lunii august până în prezent au decedat peste 100 de persoane, zeci de persoane sunt rănite, iar alte zeci sunt date dispărute. Districtul Malappuram a fost cel mai afectat, urmat de districtele Kozhikode şi Wayanad. Pe fondul inundaţiilor severe, un număr de aproximativ 1.800 de case au fost complet distruse, numărul sinistraţilor în taberele de refugiaţi ajungând la 26.000. Se recomandă să se evite călătoriile în zonă, existând factori confirmaţi de risc”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Românii pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la New Delhi: +911126141663<tel:+911126141663>, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, instituţia precizează că românii care au urgenţe au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica India: +918130303444<tel:+918130303444>.

„Cetăţenii români care ignoră avertismentele şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că îşi asumă propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunii diplomatice a României la New Delhi, în astfel de zone, sunt reduse”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://newdelhi.mae.ro<http://newdelhi.mae.ro/>, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/home_ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro/> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici