Avocatul Poporului se autosesizează în cazul asistentei concediate de la Spitalul Universitar

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), în legătură cu concedierea asistentei medicale care a făcut greva foamei acum câteva luni.

245 afișări
Imaginea articolului Avocatul Poporului se autosesizează în cazul asistentei concediate de la Spitalul Universitar

Avocatul Poporului se autosesizează în cazul asistentei concediate de la Spitalul Universitar

Avocatul Poporului a anunţat, vineri, că s-a sesizat din oficiu în cazul asistentei Mariana Luceanu, care a fost concediată de la Spitalul Universitar din Bucureşti, după ce s-a aflat în greva foamei.

„A fost sesizat Corpul de control al Ministrului Sănătăţii, de către Domeniul Drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale din cadrul Avocatului Poporului, cu solicitarea de a informa cu privire la rezultatul controlului efectuat. Până în prezent nu s-au primit informaţii din partea Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii”, se arată într-un comunicatul, transmis, vineri, de Avocatul Poporului.

Asistenta de la Spitalul Universitar a fost concediată după ce a fost în greva foamei timp de 17 zile în luna august. Ea susţine că motivul ar fi că a vorbit despre neregulile din cadrul instituţiei medicale, însă managerul spitalului precizează că a fost desfăcut contractul din motive disciplinare.

"Am făcut greva foamei, eu nu am fost în discotecă. (...) Am terminat (n.r - greva foamei) în 22 august, acum suntem în 12 octombrie. (...) Pentru că am vorbit. A deranjat faptul că am spus neregulile din acest spital, pentru că am adus dovezi în spaţiul public, în cel virtual şi în mass-media, pentru că toţi colegii sunt alături de mine, dar le e frică să vorbească. Pentru că am spus ca în această unitate s-a instaurat o dictatură, pentru că ăsta e adevărul”, a declarat, vineri, Mariana Luceanu, fostă angajată a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

De cealaltă parte, managerul unităţii spitaliceşti susţine că a fost desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare.

“Doamna a fost cercetată disciplinar în comisia de disciplină pentru absenţele repetate şi nemotivate de la locul de muncă. Nu are nicio legătură cu afirmaţiile spuse în spaţiul public. Din cauza părăsirii locului de muncă, a pus în pericol viaţa pacientilor. S-a votat în unanimitate la comisia de displinică şi i s-a comunicat ieri (joi) decizia”, a spus, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici