Bărbat împuşcat mortal la o vânătoare de mistreţi, în judeţul Caraş-Severin

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, care participa la o partidă autorizată de vânătoare de mistreţi, a fost împuşcat mortal, din greşeală, duminică, în apropiere de oraşul Oţelu Roşu, din judeţul Caraş-Severin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1987 afişări

Imaginea articolului Bărbat împuşcat mortal la o vânătoare de mistreţi, în judeţul Caraş-Severin

Bărbat împuşcat mortal la o vânătoare de mistreţi, în judeţul Caraş-Severin

Incidentul a avut loc, duminică, în zona Valea Jgheabului, care aparţine de oraşul Oţelu Roşu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Dinu Nicorici, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că bărbatul de 50 de ani împuşcat mortal participa, împreună cu mai multe persoane, la o partidă de vânătoare de mistreţi, care era una legală.

“Am fost sesizaţi prin apel la 112 despre faptul că a avut loc un accident de vânătoare în zona Valea Jgheabului, fiind vorba despre o vânătoare autorizată. A fost stabilit faptul că participanţii aveau cu toţii autorizaţii pentru deţinerea armelor de vânătoare. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Oţelu Roşu, care participa la vânătoare a fost împuşcat mortal, din greşeală, de către un alt bărbat tot de 50 de ani, din acelaşi oraş”, a afirmat Dinu Nicorici.

Poliţiştii cărăşeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ÎMPUŞCAT ,
VÂNĂTOARE ,
MISTREŢI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.