Băsescu: Dacă este un duşman al apariţiei a încă unui sistem privat de sănătate, el este Raed Arafat - DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că, "dacă este un duşman mai mare al apariţiei încă a unui sistem privat de sănătate, el se numeşte Raed Arafat", acesta "uitând că el a fost fundaţie la Târgu Mureş".

6302 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Dacă este un duşman al apariţiei a încă unui sistem privat de sănătate, el este Raed Arafat - DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Declaraţiile preşedintelui la TVR:

- Permiteţi-mi să le urez românilor «La mulţi ani!», sărbători cu bine şi să-i asigur că anul 2012 nu va fi un an care să producă şocuri românilor, vom reuşi să trecem acceptabil prin el, oricât de grea ar fi criza la nivel european

- Întrebat dacă de sărbători va fi din nou în mijlocul românilor, Băsescu a răspuns: Categoric da, n-o să stau acasă, dar încă nu ştiu unde. Cert este că undeva prin România o să fiu.

TITLURILE ZILEI

- România stă mai bine din punct al datoriilor şi deficitelor decât multe ţări din zona euro care ne dau lecţii.

-Aşteptări pentru anul 2012: Aştept solidaritate de la români. Anul 2012 va fi tot un an de criză. Nu avem de ce să fim pesimişti. Oricât de mare ar fi recesiunea, avem resurse să obţinem o uşoară creştere economică. Ne atingem obiectivul de creştere 2%.

- Despre justiţie: Dacă există vreun procuror în România care a primit instrucţiuni de la preşedinte, premier, vreun membru al guvernului, să facă vreun dosar cuiva, s-o spună public. Vă garantez că nu există. Una dintre mizele mandatului preşedintelui a fost curăţenia justiţiei.

Vreau să ştiţi că, deocamdată, conform legii, nu răspunde niciodată procurorul pentru distrugerea carierei unui om politic sau a aunui om oarecare. Nu răspunde nici procurorul, nici judecătorul. Însă asta mă îndreaptă tot mai puternic către ideea de a discuta cu majoritatea parlamentară şi să nu oprim răspunderea magistraţilor numai la răspunderea disciplinară. Cum tu distrugi o carieră, trebuie să ştii că şi tu îţi închei cariera în momentul în care faci un abuz asupra unui om.

Problema răspunderii magistraţilor devine tot mai acută în urma rezultatelor pe care le vedem în instanţe. Eu nu spun că nu au făcut şi lucruri foarte bune. Uitaţi-vă că de când au mai puţine abordări fanteziste şi merg mai mult pe producerea probelor clasice - flagrant, luare de mită - au mai mult succes decât atunci când încep să imagineze

- Despre reforma sănătăţii: Legea sănătăţii este atât de importantă încât trebuie să stea în dezbaterea publică cât a stat şi legea educaţiei. Eu nu doresc aprobarea rapidă, pentru că este o lege importantă în reforma statului, dar doresc o dezbatere publică largă. Ministrul Ritli Ladislau este un om deschis la reforma sistemului. El înainte de a veni la minister a lăsat bisturiul jos. El ştie care sunt problemele.

Vă mai dau un exemplu de rezistenţă - am avut o discuţie cu Raed Arafat, cel care a creat sistemul SMURD. Dacă este vreun duşman mai mare al apariţiei încă a unui sistem privat de sănătate, el se numeşte Raed Arafat, uitând că el a fost fundaţie la Târgu Mureş, la care şi eu am contribuit cu 2% din salariu pentru că făcea un lucru bun. Mie nu imi plac oamenii care după ce au evoluat în sistem pe urmă devin duşmanii creării oricărui alt sistem de concurenţă. Aşa ceva nu poate funcţiona într-un stat civilizat. Statul poate asigura principalul serviciu de urgenţă, în care s-au făcut investiţii uriaşe. Nu văd nicio nenorocire dacă aşa cum a început Raed Arafat la Tîrgu Mureş o să apară la Constanţa sau la Suceava un al doilea Raed Arafat. Noul sistem asta va asigura: concurenţa între spitale. Se va stabili un nivel de performanţă al asistenţei medicale. Spitalele care nu îl ating, anul următor îşi vor pierde pacienţii, iar casa de asigurări va contracta servicii în altă parte.

- Despre Acordul de Uniune Economică Consolidată: La întâlnirea cu ambasadorii UE s-a transmis către toţi colegii din Consiliul European mesajul că România ar putea avea o problemă cu noile măsuri, pentru că introducerea în Constituţie necesită modificarea actului fundamental cu două treimi şi un referendum naţional. În aceste condiţii, România vrea şi o soluţie alternativă - introducerea în Constituţie a noilor prevederi ale acordului de uniune economică consolidată într-un timp mai îndelungat, dar ratificând toate celelalte tratate.

Astfel se creează mecanisme de disciplinare bugetară.

Tratatul este deschis ratificării şi statelor care nu sunt în Zona Euro, deci şi României, iar acest lucru este benefic.

- Despre reducerea numărului de parlamentari: Schimbarea modalităţii de vot şi reducerea numărului de parlamentari se pot face, dar cu divergenţe. Trebuie făcuţi paşi înainte pentru introducerea votului uninominal curat.

- Despre comasarea alegerilor: Am fost de acord cu comasarea alegerilor în momentul în care am văzut că modificarea Constituţiei nu se mai poate face în 2012, astfel că prin comasarea alegerilor, nu s-ar fi incomodat acest demers.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici