BCR reduce ratele bugetarilor cu până la 50%

Banca Comercială Română (BCR) a lansat un produs de restructurare a creditelor acordate clienţilor care se confruntă cu o diminuare a veniturilor, în principal bugetarilor, angajaţii din sectorul public reprezentând 25 - 30% din totalul persoanelor care au contractat împrumuturi de la bancă.

51 afișări
Imaginea articolului BCR reduce ratele bugetarilor cu până la 50%

BCR reduce ratele bugetarilor cu până la 50% (Imagine: Andrei_Pungovschi/Mediafax Foto)

Produsul constă în diminuarea ratelor lunare cu până la 50% din valoarea curentă a ratei, pe o perioadă de şase luni, a declarat pentru MEDIAFAX Ştefan Coroianu, director executiv Direcţia Credite Retail din BCR.

"Sperăm că perioada de reducere a salariilor se va finaliza în şase luni sau cei mai mulţi dintre clienţi îşi vor găsi soluţii alternative de venit", a spus Coroianu.

El a menţionat că diminuarea salariilor bugetarilor cu 25% îşi va pune în mod cert amprenta pe comportamentul de consum al acestora şi, implicit, pe posibilitatea de rambursare a obligaţiilor curente, inclusiv creditele.

"Soluţia de negociere a ratelor, practic de diminuare temporară a ratelor, a fost introdusă relativ recent, în primăvara acestui an. Totuşi, ceea ce este diferit în momentul de faţă este că ne adresăm unei mase largi de clienţi şi am introdus şi o soluţie simplificată de oferire a acestui produs, mai exact documentaţia este mult simplificată faţă de o situaţie de reeşalonare standard", a spus oficialul BCR.

El a menţionat că BCR dispune de informaţiile necesare restructurării unui credit pe baza extrasului de cont, în cazul în care unui client care are contul de salariu la bancă, sau a unei adeverinţe de salariu, dacă persoana respetivă nu primeşte salariul într-un cont deschis la instituţie.

"Ne adresăm nu numai clienţilor din sectorul bugetar, ci tuturor clienţilor care se confruntă cu o reducere a veniturilor în ultima perioadă", a continuat Coroianu.

El a menţionat că proporţia clienţilor bugetari la BCR este similară cu media sistemului.

"Având o cotă de piaţă importantă, în structura portofoliului nostru se regăseşte aceeaşi structură de clienţi pe care o regăsim la nivelul întregii economii. Astfel, în jur de 25-30% din totalul clienţilor noştri cu credite provin din sectorul bugetar", a afirmat oficialul BCR.

El speră că cei mai mulţi dintre clienţii bugetari vor apela la această structură de restructurare a creditelor.

"Desigur o parte dintre bugetari vor putea să-şi plătească obligaţiile curente fără eforturi suplimentare, însă încercăm să oferim clienţilor soluţii de preîntâmpinare a problemelor", a concluzionat Coroianu.

BCR, membră a grupului austriac Erste, are în prezent 668 de unităţi retail (pentru populaţie şi microîntreprinderi) şi circa 3,5 milioane de clienţi de retail.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici