BestJobs a lansat serviciul de staffing, un “Uber” pentru cei care vor să se angajeze între cinci ore şi cinci zile - Mediafax

BestJobs a lansat serviciul de staffing, un “Uber” pentru cei care vor să se angajeze între cinci ore şi cinci zile

Portalul de recrutare online Bestjobs a lansat serviciul de staffing pentru perioade scurte, prin intermediul căruia utilizatorii au posibilitatea să experimenteze mai multe joburi şi să nu mai depindă de un program fix de lucru.

2527 afişări

“Piaţa de recrutare online este tot mai efervescentă şi, totodată, lucrurile tind să se flexibilizeze. Oamenii sunt dispuşi să experimenteze tot mai multe joburi, să nu mai depindă de un program fix de lucru”, a declarat recent pentru ZF Călin Fusu, CEO-ul Neogen, din care face parte portalul.

Prin intermediul serviciului, angajatorii pot posta ture de lucru de minimum cinci ore şi de maximum cinci zile, pentru a acoperi nevoile de personal pe termen scurt, ei putând solicita ajutor pentru activităţi diverse precum livrarea de produse, aranjarea mărfii pe raft sau pentru munca de sezon în restaurante şi hoteluri.

 

Concret, angajatorul postează tura şi alege locaţia şi durata, iar utilizatorii serviciului primesc notificare, fiind verificaţi de BestJobs înainte de a prelua tura. Astfel, angajatorii scapă de procesul clasic de angajare, pentru că lucrătorii sunt înregistraţi ca zilieri, iar odată ce tura e acceptată şi finalizată, banii sunt transferaţi în contul lucrătorilor.

Plata turelor se face în credite BestJobs, la un preţ minim de trei credite pe oră.

Portalul de recrutare online administrat de compania Bestjobs Recrutare, a generat anul trecut afaceri de circa 7 milioane de euro.  Astfel, veniturile Bestjobs au crescut faţă de 2016, când firma a raportat o cifră de afaceri de 5,4 milioane  euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
serviciu ,
lansare ,
angajari ,
recrutare ,
online

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.