Boc: Programul "Prima casă" ar putea fi operaţional începând cu 8 iulie

Programul "Prima casă" ar putea fi operaţional începând cu ziua de miercuri, 8 iulie, a declarat, marţi, premierul Emil Boc.

19 afișări
Imaginea articolului Boc: Programul "Prima casă" ar putea fi operaţional începând cu 8 iulie

Boc: Programul "Prima casă" ar putea fi operaţional începând cu 8 iulie (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Întrebat de presă dacă se va întâlni, miercuri, cu primii cumpărători ai unei locuinţe achiziţionate cu garanţia statului, premierul a răspuns însă negativ.

"Nu am la Palatul Victoria programată nicio astfel de întâlnire, pentru că ei în primul trebuie să meargă să semneze contractul şi după aceea să achiziţioneze casa. Am spus că, în prima decadă a lui iulie, Programul «Prima Casă» va fi operaţional. Este posibil chiar de mâine", a afirmat Boc.

TITLURILE ZILEI

Documentele pentru prima locuinţă din programul guvernamental "Prima Casă", de garantare a creditelor pentru achiziţia sau construcţia de unităţi locative, în limita a 60.000 de euro, vor fi semnate miercuri, iar primul beneficiar al programului este o familie de tineri din Bucureşti, a anunţat, marţi, firma Premier, care intermediază tranzacţia.

În comunicatul firmei se arată totodată că premierul Emil Boc îi va primi, miercuri, la Palatul Victoria pe cei doi soţi pentru a-i felicita, aceştia urmând să fie însoţiţi de reprezentanţii băncii şi cei ai Premier.

Persoanele care vor să ia credite prin programul "Prima Casă" vor plăti un avans de 5% pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenţa din preţul de achiziţie, iar rata dobânzii va fi EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Guvernul a primit oferte de la 20 de bănci pentru credite în valoare totală de 1,4 miliarde euro, peste plafonul maxim de garantare stabilit de Guvern la un miliard de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici