CCR a admis parţial sesizarea de neconstituţionalitate pe modificarea legii privind organizarea CSM. Decizia luată asupra ultimului act normativ din legile justiţiei

Curtea Constituţională a României a admis parţial sesizarea de neconstituţionalitate privind modificarea Legii 317 care vizează organizarea CSM.

3863 afişări

Imaginea articolului CCR a admis parţial sesizarea de neconstituţionalitate pe modificarea legii privind organizarea CSM. Decizia luată asupra ultimului act normativ din legile justiţiei

BREAKING: CCR a admis parţial sesizarea de neconstituţionalitate pe modificarea legii privind organizarea CSM

„Cu oarecare satisfacţie vă anunţ că ne-am pronunţat asupra celei de-a treia legi a Justiţiei, respectiv legea 317 privind organizarea CSM. Soluţia este de admitere cu unanimitate a unor texte care vizează diverse puncte din legea de organizare, cinci la număr”, a precizat, marţi, preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

El a subliniat că unul dintre textele declarate neconstituţionale de CCR se referă la alegerea preşedintelui CSM, ca urmare a faptului că textul de lege contrazicea practic prevederi exprese ale Constituţiei.

„Un text (declarat neconstituţional, n.r.) se referă la alegerea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor CSM. Textul actual omitea, practic ocolea textul constituţional care spune că aceştia se numesc în urma alegerii de către plenul CSM. Ori textul pe care noi l-am criticat prevedea că preşedintele Secţiei de judecători este numit practic de drept în funcţia de preşedinte CSM şi vicepreşedintele, tot de drept, din rândul procurorilor. Textul contrazicea prevederile constituţionale”, a declarat Dorneanu.

El a arătat că un alt text declarat neconstituţional, tot cu unanimitate de voturi, viza acea reglementare care prevedea că declaraţiile membrilor CSM privind poliţia politică sunt controlate de Comisia parlamentară de control al SRI.

„Unele dintre texte, care se refereau la numirea procurorilor şi funcţiile de conducere din CSM, au fost respinse ca inadmisibile pentru că nu au fost motivate, s-a spus doar că sunt neconstituţionale. S-a respins cu majoriate de voturi critica cu privire la constituirea Comisiei (Comisia pentru legile Justiţiei, n.r.), cu privire la bicameralism şi alte texte care vizau motive extrinseci”, a mai spus Dorneanu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CCR ,
JUSTITIE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.