Maşină SPP, în misiune, implicată într-un accident mortal pe DN 1. Primele IMAGINI

O maşină a SPP, aflată în misiune, a fost implicată într-un accident mortal, vineri, după ce a lovit un vehicul care ieşea de pe un drum lateral, în Timişul de Jos. În urma impactului, o persoană din vehiculul ieşit în DN 1 a murit.

32039 afișări
Imaginea articolului Maşină SPP, în misiune, implicată într-un accident mortal pe DN 1. Primele IMAGINI

BREAKING Maşină SPP, în misiune, implicată într-un accident mortal pe DN 1

“Un autoturism al SPP, aflat în misiune, fără demnitar, a fost implicat într-un accident în judeţul Braşov. Maşina, condusă de un angajat SPP, se deplasa pe DN1, în direcţia Braşov, iar la trecerea prin localitatea Timişul de Jos, un autoturism a ieşit de pe un drum lateral şi a intrat în coliziune cu cel al SPP. SPP transmite condoleanţe familiei celui decedat”, precizează Serviciul de Pază şi Protecţie, într-un punct de vedere remis MEDIAFAX.

Sursele din Poliţie au precizat pentru MEDIAFAX că şoferul care ieşea de pe drumul lăturalnic, în vârstă de 73 de ani, a vrut să întoarcă prin loc nepermis. De asemenea, angajatul SPP a fost şi el rănit uşor.

Poliţiştii fac anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

Taguri:
spp,
accident,
mort

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici