Cântăreţul Mihai Constantinescu, internat la Spitalul Floreasca din Capitală, în urma unui stop cardio-respirator

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală, luni, în urma unui stop cardio-respirator. Medicii l-au resuscitat, iar acum Mihai Constantinescu este la Terapie Intensivă, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

5708 afișări
Imaginea articolului Cântăreţul Mihai Constantinescu, internat la Spitalul Floreasca din Capitală, în urma unui stop cardio-respirator

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în spital după un stop cardio-respirator

Potrivit surselor citate, cântăreţul a ajuns luni la unitatea spitalicească.

Artistul suferise un stop cardio-respirator, iar medicii l-au resuscitat, în prezent fiind pe secţia de Terapie Intensivă.

Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.

În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.

În anul 2017, artisul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici