Carantină timp de paisprezece zile şi la Constanţa. Ştiu oamenii ce au de făcut?

  • Rata de infectare în oraşul Constanţa a ajuns la 9,35 la mia de locuitori
  • Municipiul intră în carantină din această seară de la ora 20.00
  • Saloanele de înfrumuseţare şi sălile de sport rămân deschise, dar cum ajungi la ele?
12623 afişări
Imaginea articolului Carantină timp de paisprezece zile şi la Constanţa. Ştiu oamenii ce au de făcut?

Constanţa se înscrie şi ea pe lista oraşelor ce intră în carantină. Din această seară, de la ora 20.00 devine al optulea oraş mare din ţară ce îşi “închide porţile”.

Ce vor face oamenii de mâine?

Declaraţia pe propria răspundere, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa de la locul de muncă nu trebuie să-ţi lipsească dacă vrei să ieşi din casă pentru orice motiv.

Sălile de sport şi saloanele de înfrumuseţare rămân deschise pe toată perioada carantinării, iar terasele restaurantelor vor funcţiona în sistem take-away sau delivery.

„Am încercat să ne asigurăm că limităm doar liberatea de mişcare a cetăţenilor care sunt purtătorii virusului şi nu afectăm foarte mult activităţile economice”, spune Silviu Iulian Coşa, prefectul judeţului Constanţa.

Ionela Răceală este hairstylist şi are un salon în Constanţa. Pentru că locuieşte în afara oraşului şi-a făcut o adeverinţă de angajator din care să reiasă că poate intra în oraş pentru a-şi desfăşura activitatea.

„Nu ştiu ce vor face clientele mele pentru că în declaraţia pe propria răspundere nu există un punct care să specifice că pot veni la salon”, se întreabă Ioana.

„Dacă doresc, spre exemplu, la salonul de înfrumuseţare voi căuta să bifez una din regulile stipulate în declaraţie”, susţine Elena.

Proprietarii restaurantelor, cei mai afectaţi de aceaste măsuri anti Covid-19, au început să-şi strângă mesele şi încalzitoarele care îi mai ademeneau pe oameni să zăbovească puţin. În următoarele două săptămâni mai pot funcţiona doar dacă livrează mâncare. Pe faleza din portul Tomis au mai ieşit la plimbare doar câţiva curajoşi.

Ce se va întampla cu magazinele mari în toată această perioadă?

Mall-urile de exemplu, rămân deschise pe toată perioada carantinării. Doar magazinele non alimentare din interiorul mall-ului se vor închide în weekend.

Pe Robert, vestea l-a luat prin surprindere. „Nu, nu ştiam că magazinele non alimentare vor fi închise în weekend pe perioada carantinei, probabil şi de aceea aglomeraţia. Omenii încearcă să facă cumpărături pe ultima sută de metri.”

Municipiul Constanţa a înregistrat astăzi o rată de infectare de 9.35 la mia de locuitori. Oamenii au fost informaţi în această după-amiază printr-un mesaj RO-ALERT despre faptul că oraşul va intra în carantină pentru 14 zile începând cu ora 20.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici