Căsătorie de convenienţă între un turc şi o româncă, deconspirată de poliţişti

Căsătoria dintre un cetăţean turc şi o femeie din Cluj nu s-a consumat în niciun fel, au stabilit poliţiştii de imigrări, care au decis că bărbatul care a vrut doar să obţină drept de şedere în România trebuie să părăsească ţara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2174 afișări
Imaginea articolului Căsătorie de convenienţă între un turc şi o româncă, deconspirată de poliţişti

Căsătorie de convenienţă între un turc şi o româncă, deconspirată de poliţişti

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, sâmbătă, poliţiştii de imigrări au constatat faptul că între bărbatul turc şi cea pe care a luat-o de soţie în luna august a anului trecut nu există coabitare matrimonială, soţul necontribuind efectiv la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie.

”Poliţiştii de imigrări din Cluj au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară unui bărbat de 32 de ani, din Turcia, în urma constatării căsătoriei de convenienţă cu o româncă. Pe numele străinului a fost emisă o decizie de returnare prin care a fost obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi au încheiat căsătoria în faţa ofiţerului de stare civilă român în luna august 2017, ulterior prezentându-se cu documentele necesare la sediul Serviciului pentru Imigrări, în vederea obţinerii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean român. Poliţiştii au constatat faptul că între soţi nu există coabitare matrimonială, precum şi lipsa contribuţiei efective a bărbatului la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie”, se arată în documentul citat.

TITLURILE ZILEI

Mai mult, potrivit poliţiştilor, în urma interviului realizat cu fiecare dintre soţi, considerat instrument important în reliefarea vieţii reale de familie, ”au fost identificate neconcordanţe în declaraţiile pe care aceştia le-au susţinut”.

”Toate aceste aspecte au dus la concluzia că această căsătorie a fost încheiată de convenienţă, cu scopul de a facilita cetăţeanului din Turcia obţinerea unui drept de şedere în România”, au menţionat sursele citate.

Conform OUG. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, Inspectoratul General pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de şedere solicitat în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, se constată că acea căsătorie este de convenienţă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici