Cât lapte trebuie să consumi pe zi ca să te îmbolnăveşti de la aflatoxină

O cantitate de 20-25 de litri lapte contaminat cu aflatoxină consumată zilnic, timp de câteva luni, ceea ce este însă imposibil pentru un om, ar crea probleme de sănătate unei persoane, sunt de părere medicii nutriţionişti.

1895 afișări
Imaginea articolului Cât lapte trebuie să consumi pe zi ca să te îmbolnăveşti de la aflatoxină

Cât lapte trebuie sa consumi pe zi ca să te îmbolnăveşti de la aflatoxină (Imagine: Shutterstock)

„Vestea bună este că doza de siguranţă este de un nanogram pe kilogram corp pe zi de aflatoxină. Aceasta înseamnă că o persoană care ar consuma zilnic, o perioadă de câteva luni, o cantitate de 20-25 de litri de lapte contaminat cu aflatoxină ar risca să aibă mari probleme de sănătate”, a declarat pentru gândul medicul nutriţionist Lygia Alexandrescu.

Medicul nutriţionist spune că probleme de sănătate ar putea avea o persoană şi în cazul în care ar bea zilnic un pahar de lapte contaminat au aflatoxină, însă timp de mai mulţi ani. „Primele reacţii ar fi resimţirea unei stări de oboseală permanentă, la analize transaminazele ar fi crescute peste limita normală, iar la final ar duce la apariţia cirozei”, a explicat medicul nutriţionist.

Ce alte alimente mai pot conţine aflatoxină

Depăşiri ale limitei admise la aflatoxină pot apărea şi la alte alimente, precum carne, ouă, nuci sau arahide. Deocamdată, în România, suspiciunile s-au confirmat doar la lapte.

„Cei ce consumă foarte multă carne pot fi mult mai expuşi riscului de contaminare cu aflatoxină”, crede medicul nutriţionist.

Aflatoxina poate ajunge în corpul animalelor şi păsărilor care sunt hrănite cu furaje contaminate cu această toxină.

Vladimir Mănăstireanu, vicepreşedinte ANSVSA, a explicat la televiziunea publică faptul că normele europene prevăd limite maxime admise la aflatoxină doar pentru laptele materie primă, nu şi pentru alte produse.

Limita admisă de aflatoxină în laptele brut este de 0,05 micrograme pe litru, potrivit reglementărilor europene.

„La alte produse există posibilitatea de a face identificarea calitativă, să spunem că da, există aflatoxină, dar nu putem face o identificare cantitativă, pentru că nu există regulament european care să spună că în brânza telemea limita maximă admisă la aflatoxină trebuie să fie de atât”, a explicat Mănăstireanu.

Vicepreşedintele ANSVSA a mai ţinut să precizeze că „pentru ca un organism uman să se îmbolnăvească sau să ajungă să aibă semne de boală din cauza consumului de alimente contaminate cu aflatoxină trebuie să ingereze o cantitate foarte mare de aflatoxină, o perioadă foarte lungă de timp”.

Citeşte articolul integral despre limita de la care consumul zilnic de lapte devine dăunător pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici