Video Câţiva protestatari din faţa Sălii Palatului, ridicaţi de jandarmi / Firea, despre proteste: Nu înţeleg faţă de ce, pentru că noi avem aici o întâlnire de partid / Bădălău: Ar trebui să protesteze în altă parte, un congres e motiv de bucurie

Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, în faţa Sălii Palatului, unde are loc Congresul extraordinar PSD, jandarmii ridicând unii protestatari care au scandat împotriva PSD.

1255 afişări

Trei protestatari au fost conduşi la secţia de poliţie pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, jandarmii urmând a lua măsurile legale în ceea ce îi priveşte, a declarat, pentu agenţia de presă MEDIAFAX, Marius Militaru, şef al biroului de presă al Jandarmeriei Române.

În conformitate cu art 26 din Legea adunărilor publice Nr 60/1991, alin 1, lit e "este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora", au precizat reprezentanţii Jandarmeriei. Tot legea prevede că organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu adunările publice declarate, indiferent de modul de exprimare, constituie contravenţie dacă nu constituie elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Un dispozitiv de jandarmi a fost desfăşurat în jurul Sălii Palatului, unde are loc Congresul extraordinar PSD, şi, de asemenea, au fost amplasate garduri în zonă.

Câteva zeci de persoane s-au strâns, sâmbătă dimineaţă, în faţa Sălii Palatului, pentru a protesta, în condiţiile în care PSD organizează congres extraordinar.

Potrivit anunţului postat pe pagina de organizare a manifestaţiei, protestatarii organizează două acţiuni.

" Vom face o acţiune tip #VăVedem Îi vom aştepta la intrarea în Sala Palatului cu pancarte pe care vor fi scrise minciunile pe care le-au spus atât în campania electorală cât şi în peste un an de guvernare. O să fie un protest mut, asemănător cu acţiunea celor de la VăVedem din Sibiu. Dupa flashmob-ul #VăVedem - până când se va termina congresul îi vom fluiera, huidui şi vom aduce la noi găleţi pline cu alimente de baza, care urmează să treaca printr-o nouă scumpire ( lapte, ouă, ulei, faina, malai, roşii, pâine, carne, etc.) . Toate produsele vor fi donate unor nevoiaşi. Astfel le vom atrage atenţia că nivelul de trai din Romania este din ce in ce mai scăzut, că sunt incompetenţi şi că tot noi, cetăţenii de rând, ne-am săturat să fim furaţi şi că suntem sătui să ne risipească banii. Salariile nu au fost mărite după modificările codului fiscal. Corupţia şi inflaţia din Romania au ajuns la cote istorice, la fel şi cursul valutar ( valoarea unui euro se apropie de 4.7 lei )", se arată pe pagina de socializare a evenimentului.

UPDATE - Cei trei protestatari ridicaţi de la Sala Palatului, amendaţi de Jandarmerie cu 6.800 lei în total

Protestatarii ridicaţi de jandarmi din faţa Sălii Palatului au fost amendaţi. Astfel, o persoană a fost amendată cu 800 de lei pentru tulburarea ordinii publice şi alte două cu câte 3.000 de lei, pentru împiedicarea forţelor de ordine de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au anunţat că persoanele conduse la secţia de poliţie au fost sancţionate, astfel o persoană a primit o amendă în valoare de 800 de lei, pentru tulburarea ordinii publice, iar două persoane, cu 3.000 de lei fiecare, pentru împiedicarea forţelor de ordine de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu.

La ora transmiterii ştirii (12:29), peste o sută de persoane protestează în continuare în faţa Sălii Palatului din Capitală, acolo unde are loc congresul extraordinar PSD.

Manifestanţii au venit cu eugenii, găleţi cu pomeni electorale şi scandează "Dacă alegeţi mafia, pierde România", "Nu vrem să fim conduşi de hoţi" şi "DNA să vin să vă ia".

Citește mai departe:

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PROTEST ,
CONGRES ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.